marți, 29 iunie 2010

Taman ce-a inceput bacalaureatul si hop un scandal. Ca s-a dat spaga la profesorii din comisia de examinare, la un liceu. Dar s-a vorbit la fel de bine si despre un obicei mai vechi, anume banii de protocol pe care elevii ii dau pentru indestularea profilor din comisiile de examinare. Obicei deja raspandit in toata tara. Si despre care nimeni nu vrea sa spuna nimic, mai ales in fata camerelor de luat vederi. Ajunsi la acest punct, vreau sa ating un anumit subiect - e vorba de o lectie de viata pe care tinerii abia iesiti de pe bancile scolii o invata de la profesorii lor. Lectia minciunii. Si asa se spune de ani buni ca invatamantul romanesc nu modeleaza caractere. Ei, uite ca le modeleaza. Care e lectia, in fapt - ca trebuie sa-ti tii gura atunci cand e vorba de ceva ce te priveste si pe tine, si pe altii. Cum s-ar spune, omerta, legea tacerii. Pentru ca in cazul acestor bani de protocol e clar ca avem de-a face cu doua tabere care au acelasi scop - pe de-o parte cadrele didactice, prea sarace sau in unele cazuri prea lacome, ca sa respinga un cadou de la elevi, macar un salam, ceva, ca sa nu spun cateva sticle de whisky. Iar pe de alta parte elevii, multi din ei trecuti prin 12 ani de scoala ca gasca prin apa, speriati si de umrba lor, daramite de un examen, si cu speranta ca profii, astfel cadorisiti, vor fi mai blanzi la testare. Si uite asa se pune de-o intelegere tacita intre cele doua parti - sa ne tinem cu totii pliscul, si tuturor ne va fi bine. Nu-i asa? Iar daca vine presa, taceti malc cu totii. Nu stim, nu dam, n-am vazut. Mergi pe burta si rezolvi problema. In stil romanesc. Ne facem ca facem. Ne facem ca invatam. Ne facem ca dam examen. Ne facem ca primim note bune la examinare. Ne facem ca avem o diploma. Ne facem ca suntem destepti. Astea sunt lectiile de viata, cele adevarate, pe care elevii le primesc in scolile din Romania. Bune lectii, taman bune pentru generatiile viitoare, de la care asteptam schimbarea din temelii a tarii...

luni, 28 iunie 2010

REPUBLICA SECOND HAND


cineva tot se va bucura de criza - patronii de magazine second hand. n-are rost sa mai insiram aici "beneficiile" acestei situatii. de curand, am vazut la giurgiu, de pilda, un adevarat supermarket cu produse la mana a doua. magazin intins pe doua etaje, in buricul targului. haine, incaltaminte, de toate pentru toate varstele. la petrosani, cu ani in urma, intalnisem o alta idee - sacul lui mos craciun. cumparai un sac plin cu de toate. dar nu stiai cu ce. pentru ca il cumparai sigilat. abia cand ajungeai acasa si il desfaceai, aveai surpriza - cadourile. de-aici si denumirea pompoasa. al lui mos craciun. probabil ca si in alte parti ale tarii poti gasi felurite idei de afaceri in domeniu. cum romanii au tot mai putini bani in buzunar, vor da navala spre magazinele second hand. si astfel de locatii vor fi din ce in ce mai multe. iar tirurile cu boarfe din strainatate vor strabate tara romaneasca in lung si-n lat. chiloti, tricouri, pantaloni, paltoane, pantofi si lista e lunga. lunga, nu gluma. vom ajunge, cum s-ar spune, un popor "poliglot" - cu chiloti panamezi, ciorapi frantuzesti, palarie japoneza, batista bulgareasca, pantaloni spanioli, cravata ungureasca, camasa sarbeasca. si tot asa mai departe. imbracati fistichiu, nu? ultima intrebare - ce vom manca?

am auzit ca pe piata ar fi acum de vanzare si mancare despre care s-ar putea spune ca e second-hand. un salam la 7 lei kilogramul. facut din tot felul de resturi de la alte produse care au zacut in rafturi, nevandute. sa tot traiesti?!...

sâmbătă, 26 iunie 2010

Nu stiu daca este posibil asa ceva, dar probabil ca da. Poate in istorie s-a mai intamplat asa ceva, in alte parti ale planetei. Vorbesc aici de capacitatea si vointa unui popor de-a se reinventa. Probabil ca de asta are nevoie acum poporul roman, in conditiile in care simtim cu totii ca am ajuns la un capat de drum si se pare ca nu mai este nicio iesire. Dar oare chiar nu mai este? Sau varianta cu adevarat de rezerva – planul B, cum se spune acum – ar fi pur si simplu ca romanii sa gandeasca, sa fie, sa existe in cu totul alt mod. Sigur ca un astfel de principiu pare o utopie mai degraba. Dar e posibil sa fim blocati pe un palier al istoriei, unde am gasit un zid infundat, de care oricum nu se poate trece sau dincolo de aceasta bariera este doar haul. Atunci ce putem face? Sa urcam la palierul superior. Sa gandim altfel. Sa fim alti oameni. Sa avem o noua viziune. O viziune din care s-ar putea intrupa alti lideri, cu alte mentalitati. E ca si cum ti-ai construi o noua casa, dupa ce vechea locuinta s-a surpat. Ce faci, o sa ramai in strada, in camp, toata viata, plangand dupa vechea casa? Nu, trebuie sa faci alta, dar nu in acelasi loc mocirlos, ci undeva mai ferit, pe un deal. Iar casa sa nu ti-o mai faci din paianta, ci din caramida. Probabil ca si noi, romanii, am ajuns in momentul in care trebuie sa ne debarasam de noi insine, de toate nenorocirile care se zbat in mintea si-n sufletul nostru, si sa ne reconstruim. Sa ne reinventam. Daca vrem ca generatiile viitoare sa nu mai ajunga in mocirla in care suntem noi acum.

miercuri, 23 iunie 2010

Cate injuraturi stiti? Nu suficiente, va spun eu, pentru zilele astea de ploaie, in care strazile din Bucuresti au fost "pavate" cu un "covor" de apa, singurul care se dovedeste a fi plat. In comparatie cu asfaltul. Tocmai aici am vrut sa ajung, la asfalt. Pentru ca dupa ce ploua zdravan, gropile devin "netede". S-au umplut cu apa. Intri in groapa si-ti rupi masina, iti rupi cauciucul. Faci pana. Pe cine sa chemi? Ar trebui sa-l chemi pe primar, nu? Sa-ti faca el pana. Sa-ti plateasca el daunele. Sau cei de la firmele de asfalt, care se fac doar ca asfalteaza, de ani de zile. Cine plateste, totusi? Prostul plateste. Romanul simplu. Cel care e bun numai cand se prezinta in fata ghiseului, sa dea birurile la primarie. Nici macar nu scriu primarie cu majuscula. Pentru ca nu merita. Noi nu avem primarii. Avem jafuri. Mitocanii. Porcarii. Atat si nimic mai mult. Ne meritam soarta!

luni, 21 iunie 2010

Votul uninominal a murit inainte de-a se naste. La recenta "strigare" din parlament s-a vazut, poate mai bine ca niciodata, cum e cu disciplina de partid, cand e vorba de votarea unei motiuni cu aspect de sange si razboi. Esti cu noi sau impotriva noastra - restul nu conteaza cand trebuie sa stai drepti in fata partidului care te-a adus in parlament. Ce, vrei sa zici ca electoratul te-a votat? Pardon, partidul te-a sustinut. Asa ai ajuns onorabil parlamentar. Onorabil? Mai vedem noi!

In fine, ideea e clara - dincolo de zambete frumoase in campanie, afise, discursuri de politician pe propriile-i picioare, care se face vizibil prin fortele sale intelectuale si cu muschi, nimic nu conteaza mai mult, pana la urma, decat partidul. Ca el dicteaza cine intra si cine nu intra pe scena politicii mari. Nu-i asa? Exact ca pe vremea listelor. Ma intreb ce mai zic acum cei care, ani la rand, au cantat varianta uninominalului. Ca, vezi Doamne, va schimba fata politicii romanesti. Da, s-au schimbat anumite mutre "istorice". Dar cu cine? Cu altele mai sclipitoare la suprafata, dar la fel de putrede in spatele "gardului". Si cam atat.

Si ne mai intrebam de ce nu apar oamenii providentiali, de care se tot vorbeste atata in ultimul timp, care sa salveze tara de mizerie, coruptie, prostie si altele. Pai cum sa apara asemenea oameni, ca doar mai intai trebuie sa treci pe la partid, sa ti se puna pe frunte stampila de "baiat de nadejde", supus partidului, ca mai apoi sa iesi in strada, ca sa urli in piata mare, la alegatori, ca la luna, ca tu vrei binele tarii. E clar, fara carnet de partid si stampila de baiat bun, nu poti fi salvatorul neamului...

Facem poze toata viata. Poate ca ar trebui sa fim atenti la fiecare imagine in parte. Pentru ca nu se stie care dintre ele ne va sta pe cruce. Macar sa fie una in care zambim...

vineri, 4 iunie 2010

De cate ori s-au rasculat romanii in ultima suta de ani?





Raspunsul la aceasta intrebare pare, la prima vedere, dezamagitor. Chiar daca acestui neam i-a fost mai degraba harazita saracia, totusi romanii nu par genul de oameni grabiti sa ridice parul si sa loveasca cu sete in guvernantii corupti sau incompetenti. A fost mai degraba “seceta”, decat “ploaie” de manie, de 100 de ani incoace, in Romania। Am avut mai intai rascoala de la 1907, a taranilor. A venit randul minerilor, in 1929. Pe urma a fost revolta muncitorilor din 1933, apoi din nou minerii, in 1977. Muncitorilor le-a ajuns inca o data cutitul la os, in 1987, la Brasov, iar in final 1989 – unii spun ca a fost revolutie atunci, altii au alte pareri.




Lista revoltelor populare din ultimii 100 de ani din Romania poate fi imbunatatita cu noi informatii. Nu pretind ca stiu istoria de-a fir a par. Insa chiar daca s-ar mai adauga niste date in plus ale unor evenimente mai mult sau mai putin dureroase, parca tot ar fi putin. Plus de asta, nu putem vorbi in toate cazurile de revolte la nivel national. Unele s-au extins doar intre hotarele unui judet sau ale unui oras. Chiar se spunea, pana in ’89, in Occident, ca “mamaliga” romaneasca nu explodeaza. Era genul de vorba care incerca sa arunce peste poporul roman imaginea de oameni fricosi sau poate naivi – in sensul ca tot speram ca va fi mai bine, asa ca n-are rost sa ne rasculam azi.





Si iata ca am ajuns la momentul actual. In fata atator taieri de salarii si pensii – se spune ca ar fi una dintre cele mai dure curbe de sacrificiu din Europa cuprinsa de criza economica – romanii nu par chiar atat de convinsi ca trebuie sa iasa in strada, sa se revolte. Nu vorbesc de flecustete de mitinguri – chiar daca la ele participa zeci de mii de oameni – incheiate in coada de peste cu dansul pinguinului. Culmea e ca varstnicii sunt cei mai incisivi. Am vazut persoane la 60 – 70 de ani gata sa se ia la bataie cu jandarmii, in diverse orase, pentru a-si apara pensioara de cateva sute de lei, amenintata cu ciuntirea. Si nu erau decat o mana de oameni in fata trupelor de ordine. In acest timp, marile centrale sindicale delibereaza in sedinte fara sfarsit – sa facem sau nu greva, sa facem sau nu mitinguri? Dar nu dintre cele acompaniate de pinguini!





Ne intrebam mereu de ce alte popoare traiesc bine. De ce acum sunt alte tari care au depasit criza cu calm si prin masuri sociale si economice rationale?! Raspunsul e ca in alte tari nu exista doar conducatori mai buni, dar mai ales e altceva, mult mai important, dupa umila mea parere – poporul este activ, gata sa sara la beregata guvernantilor care nu-si fac datoria fata de tara.





Pe cand aici, in Romania, pare a fi locul ideal pentru corupti, lingai si incompetenti. Cel putin in ultimii 20 de ani. Care vin la putere aruncand poporului ciosvarte de promisiuni frumos mirositoare, pentru ca apoi sa nu le mai pese decat de buzunarul lor, sa fure fara mila si sa nesocoteasca traiul celor de jos. Sa le fie teama de mania poporului? Sa fim seriosi! Probabil ca sefii statului stiu si ei despre lista asta, atat de firava, a razvratirilor din Carpati, din ultima suta de ani. Si dorm linistiti…