luni, 20 decembrie 2010


Ma gandisem sa scriu nu stiu ce lucruri importante despre sfarsitul de an, despre noul an, pe care il asteptam mai bun, mai...mai...mai...mai... Pffffffffffffff! Ce rost au atatea cuvinte? Sa fim sanatosi. Atat.

joi, 16 decembrie 2010

D-ale cutremurului


Da, bine, vine maine cutremurul ala mare si fioros. Sa zicem Doamne fereste. Da' vine, conform scenariului. Romanii scapa cu viata, dar raman cu pantalonii-n vine, ca sa zic asa. Adica fara case. Milioane de romani. Hai nu milioane, sute de mii, ca sa nu zica lumea ca-s prea-prea si foarte-foarte prapastios. In fine, acum intram in subiectul asigurarii locuintelor. Cica legea obligatorie pentru toti cetatenii Romaniei - sa se asigure. Platesti nu stiu cati euroi pe an, vreo zece sau 20 sau 30. Asa, si? Sa vedem daca va fi obligatorie si invers legea asta. Adica eu, cetateanul, sunt obligat sa platesc asigurarea acum, pe timp de "pace". Dar dupa ce-o veni nenorocirea, cutremurul? Firmele de asigurare, care au incasat deja sacii cu bani de la toata tara, din afacerea asta, firmele alea vor fi obligate de cineva sa si plateasca despagubirile? Macar de te-ar despagubi cat sa-ti iei un aragz nou. Ca nu ma astept sa-mi dea bani de-o casa noua. Sa fim seriosi! Ca asa e orice afacere in Romania - cetateanul doar da, dar cand e sa ia - gata, s-a inchis pravalia, veniti alta data! Plus de asta, ma intreb asa. Sute de mii de sinistrati de pe urma unui cutremur devastator. Va dati seama ce cozi vor fi la firmele de asigurare? Cine o sa ia primul asigurarea? Se va striga dupa catalog, in ordinea alfabetului, in ordinea inscrierii la asigurare - unii cu polite mai vechi ies in fata, altii mai in spate, ca-s mai noi? Sau se va merge dupa "sistemul" romanesc? Adica smecherii in fata, iau caimacul, iar restul, prostimea, la anul si la multi ani. Pana atunci, baieti, ia stati voi prin pesteri, prin copaci, pe sub poduri, in corturi. Da, da, iata cea mai buna "asigurare" pentru romanul simplu - luati-va nenica un cort. Ca pana vine asigurarea iesiti la pensie. Dar nu la aia privata. Ca daca o asteptati p-aia, sunteti fraieri. Ca de fraieri au fost luati romanii si cu afacerea pensiilor private. Adica cotizezi o viata pentru praful de pe toba. Cam asta e cu asigurarile. Nu mai zic ca venise unul o data la mine acasa, d-asta care da cu gura, de la o firma de asigurare, care incerca sa ma imbrobodeasca, sa dau bani la firma lui, imi facea el calculul - cati bani imi raman mie din venitul lunar, ca-mi ramane un surplus, ia sa-mi fac eu asigurare de viata, de moarte, de ras si de plans. Si mai tarziu m-a pufnit chiar rasul, cand am aflat de respectivul ca-si joaca banii la poker, barbut si alte d-alea. Dar ma invata pe mine cum sa-mi administrez banii. Halal!

miercuri, 8 decembrie 2010

Unde mai sunt cei sapte ani de-acasa? Mai exista cu adevarat? Sau a ramas doar o vorba-n vant? Pentru ca de prea multe ori ne miram - de ce tinerii sunt tot mai lipsiti de educatie, de bun-simt? Da, dar cine sa le dea educatie? In primii sapte ani de viata. Cei mai importanti in formarea caracterului unui om. N-o spun eu. Am auzit de la specialisti. Am vazut de curand un documentar occidental in care se arata ca perioada optima pentru alaptat n-ar fi de cateva luni sau un an, ci mult mai lunga, mergand pana la trei-patru ani. Asa arata studiile unor cercetatori care incearca sa demonstreze cat de importanta e legatura mama-copil, in primii ani de viata ai copilului. Si ca alaptatul nu se rezuma doar la ideea de baza, cea de hrana, ci mai e si o modalitate de apropiere sufleteasca. Ceva ce s-a pierdut, cu timpul, din cauza civilizatiei. Alte studii critica tendinta societatii moderne de a crea copiilor responsabilitati de la o varsta tot mai frageda - au program la cresa, la gradinita. Iar la gradinita studiaza tot felul de materii, pana si limbi straine sau calculator. Apropo de calculator, pedagogii recomanda parintilor sa le ofere copiilor un computer abia dupa clasa a IV-a, pentru ca pana atunci pustanii sa se "lipeasca" de carti, de citit, de scris. Dar iata ca insusi sistemul de invatamat din Romania, cel putin, isi incalca propriul principiu, introducand lectiile de calculator de la grupa mijlocie a gradinitei. Ajungem, in sfarsit, la cea mai noua problema la noi - mamele sa stea cu copiii lor doar un an, apoi sa se intoarca la munca. Oare un an e suficient pentru cresterea si educatia copilului? De ce nu sase luni, trei luni? Sau de ce n-ar fi copiii transferati din maternitate direct la cresa, fara sa mai treaca pe acasa, pentru ca parintii sa-si indeplineasca la capacitate maxima sarcinile de serviciu, fara ca niste "amanunte", precum copiii lor, sa le distraga atentia?! Iata ce se intampla cand oamenii nu mai sunt tratati decat ca niste cifre, ca statistici. De niste functionari guvernamentali pe care i-as intreba - voi aveti copii? Sau voi ati fost crescuti doar intre zidurile reci ale creselor? Fara suflet suntem tratati cu totii. Doar prin prisma banilor. Nu avem fonduri pentru alocatia de crestere a copilului. Nu putem plati mamele doi ani, sa stea cu copiii lor. Se taie tot, tot - salarii, pensii. Ni se va taia si viata. Mai putine guri de hranit, nu?...

miercuri, 1 decembrie 2010

Cat de buna e Romania cu noi sau cat de buni suntem noi cu ea? E o relatie de prietenie sau cele doua parti - poporul si tara - mai degraba se suporta, la limita dusmaniei? Romanii se plang de tara. Cel putin azi. Macar ei au gura si pot vorbi. Dar tara, ca o entitate din care se poate intelege pamantul ori sufletul natiunii, ea se poate plange de popor? Oamenii spun asa - ca tara nu le da pe cat ar vrea sau ar avea ei nevoie. Dar si tara, la randul ei, ar putea spune ca nu se alege cu prea multe de la poporul ei. Oare de cand a inceput sa scartaie relatia asta intre popor si tara? Pentru ca daca stam si ne uitam la scenele de lupta din urma cu sute de ani, vedem ca poporul iesea la razboi ori de cate ori tara era in primejdie. Acelasi popor lucra cu spor, in timp de pace, pentru ca tara sa se dezvolte si sa fie tot mai frumoasa. Atunci se putea spune ca era o relatie de prietenie intre popor si tara. De dragoste chiar. Ceea ce unii defineau drept patriotism. Asa cum erau sentimentele romanilor fata de tara lor. Pe cand azi a devenit desuet sa spui ca esti patriot. De parca rusinea ar trebui sa ti se intipareasca pe frunte, daca afirmi ca-ti iubesti tara. Cel putin sa rostesti asta doar in gand, ca sa nu te faci de ocara! Mult mai "cool" e sa spui ce bine e la altii, in alte tari, cum traiesc ei, ce sosele au, ce traditii, ce gandire, ce organizare, ce pensii, ce salarii, ce vacante, ce paduri. La noi totul e varza. Da, da, varza pare a fi acum principalul fel de "mancare" inghitit de romani. Si nu numai din cauza lipsei de bani, dar mai ales de la speranta moarta si ingropata. Sau cel putin lasata pe marginea gropii, in speranta unora la invierea din cel de-al doisprezecele ceas. Asta s-ar traduce si prin mintea romanului de pe urma. De a-si redescoperi tara. Si a o iubi. Din nou. Probabil ca poporul si tara ar trebui sa fie una si aceeasi forma. Asa ar fi normal. Poate ca tocmai de la despartirea asta - eu sunt eu, tara e altceva - vine si felul in care o ducem in ziua de azi. Fiecare pentru el. Fiecare in patratica lui. Cine se mai gandeste la binele comunitatii, al tarii? A fost oare ziua romanilor pe 1 decembrie? Sau doar a tarii? Nu mi s-a parut ca lumea ar fi sarit in sus de bucurie, in prima zi a lui decembrie, macar în 2010. Ca si in anii anteriori. Unii compatrioti de-ai nostri s-au limitat la imbranceli pentru un carton cu mici sau cu fripturi, asezonate cu aburindele pahare cu vin sau tuica. Ceilalti au fost inchisi in casa de frig si lapovita. In patratica lor. Fiecare cu a lui. Dar tara? Ea in ce patratica a incaput?...