joi, 29 decembrie 2011

La multi ani! 

Ce mai poti sa adaugi? La multi bani?! Hm, destul de riscant... 

Mai bine ne limitam la ani. 

La multi ani!

luni, 19 decembrie 2011

Noi sa fi avut un Havel?

Intrebarea asta, pe care am vazut-o deja emisa in presa, are un raspuns mai mult decat clar - nu! Pentru ca in Romania un om ca Havel n-ar fi fost votat nicicand. Ideile si teoriile din straturile inalte ale civilizatiei nu au priza la un public tabloidizat, care cauta mocofani pe post de modele de viata si de sticla din plastic cu vin sub forma de posirca, asezonata cu ragaieli mofluze si sforait macabru. Ce sa caute, in asemenea conditii, un Havel in Romania? Ar fi fost trimis la "reeducare", in cel mai bun caz, daca nu chiar batut in piata mare, cu morcovi si cartofi, de bucataresele ajunse pe post de directoare si de cocalarii transformati peste noapte in politicieni. Cat despre masele populare, acestea si-ar fi exprimat cu nesat si injuraturi crunta opozitie fata de cel care ar fi incercat sa vorbeasca poporului despre idei si proiecte, cultura si dezvoltare. Adica ceva de genul - bai, smechere, te dai valoros, ne inveti tu pe noi cum sa muncim, cum sa socotim, cum sa citim, cum sa asudam?! Hai sictir!


duminică, 18 decembrie 2011

ASTA MERITAM!

E timpul rememorarilor, acum, in decembrie. Cum era pe vremea lu' nea Nicu. Frig in case, stat la cozi, mizerie de toate felurile. Toata lumea isi aminteste. Cum stateam noi la cozi cate trei zile pentru un kil' de carne, un pachet de unt si zece oua. Cum tremuram iarna de frig in casa, pentru ca asa hotarase conducatorul suprem, care ne indemna sa ne punem un pulover in plus pe noi, sa induram mai usor temperaturile scazute. Cum ni se stingea de nu stiu cate ori pe zi lumina in casa. Cum n-aveam apa calda decat la sfarsit de saptamana, si atunci doar cateva ore. Cum nu aveam voie sa plecam in strainatate, cum ne urmareau militia si securitatea peste tot. Si multe altele ni se intamplau pe atunci. Acum auzi pe multi cum povestesc despre ce se intampla cu mai bine de 22 de ani in urma. Cum au trait ei acele vremuri. De parca ar fi fost niste eroi, pentru ca au indurat acele "sacrificii". Lumea infiereaza azi "cu manie proletara" acele vremuri odioase. Ce rau ne-a fost! Vai, ce rau!

Asa, si? Care-i problema ca degeram de frig in casa ori ca stateam la cozi cate trei-patru zile in fata macelariei? Care-i problema? Ce, nu ne placea? Ba ne placea. Ca altfel n-am fi stat. Daca nu era conjunctura internationala din 1989, favorabila caderii comunismului in Europa, si azi am fi stat la cozi, si azi am fi indurat frigul in casa. Si azi! Pentru ca ne placea si ne place in continuare sa fim umiliti. Pentru ca am stat mereu cu capetele plecate. Nu cumva la noi e vorba aia - capul ce se pleaca, sabia nu-l taie?! Noi stateam la cozi cate trei zile. Dar de ce nu ieseam in strada, sa protestam? Sa ne castigam libertatea si demnitatea, si drepturile prin lupta? De ce? Pentru ca suntem niste fricosi si niste lasi. De-asta. Cehii, ungurii, polonezii au luptat pentru drepturile lor, inca din anii '50. Ungurii in 1956, cehii in 1968, polonezii pe parcursul anilor '80. Si noi, romanii, in acele timpuri, ce faceam? Stateam cate trei zile la coada la carne.

Azi ne intrebam de ce suntem in urma cehilor, polonezilor, ungurilor. Raspunsul e clar - pentru ca meritam!

duminică, 4 decembrie 2011

Despre cum se face presa (de rahat) in Romania


Vad zilele trecute, la sapte seara, la stiri, pe un canal de stiri, national, care se prinde cu antena, o stire de o prostie greu de egalat. Se zicea ceva de genul - parintii si bunicii se duc la cumparaturi pentru Mos Nicolae. Nu e prima oara cand apar astfel de stiri. Au mai fost si-n anii trecuti, la alte posturi. Ma intreb cat de cretin trebuie sa fii ca sa dai pe post asa ceva, la o ora de maxima audienta. Pentru ca atunci sunt foarte multi copii care se uita la televizor. Copii care inca mai cred intr-o poveste frumoasa, de basm, cu Mos Nicolae si Mos Craciun. Cei care aduc copiilor cadouri. Cum se poate ca o astfel de poveste sa fie destramata atat de brutal de niste cretini? Doar in numele informarii, vezi Doamne?! Care informare? Despre faptul ca acum, in decembrie, magazinele incep sa fie tot mai pline. Ei si? Unde e noutatea? Asta e o stire de genul altora la fel de "destepte", cu care ne bombardeaza de mai mult timp presa noastra - "afara ploua" sau "afara ninge".

Ma intreb daca "ziaristii" care fac stirile astea despre cadourile cumparate de parinti si bunici in numele lui Mos Craciun, au crezut ei insisi vreodata in Mos Craciun? Probabil ca n-au crezut niciodata. Pentru a crede, pentru a-ti imagina, ai nevoie de ceva ce nu toti oamenii poseda - creier. Ma intreb daca acesti "ziaristi" au ei insisi copii. Ce le spun copiilor lor - o stire despre aglomeratia la cadouri, in numele lui Mos Nicolae?!

Copii, nu credeti in prostiile de la televizor. Mos Nicolae si Mos Craciun exista. Va spun eu, care, la 43 de ani, inca mai cred in ei. Si ma bucur de venirea lor. De data asta, nu vin la mine, ci la copilul meu. Dar eu inca mai cred in partea buna si frumoasa a lumii...

joi, 1 decembrie 2011



A fi patriot inseamna mai mult decat vorbe. La noi faptele lipsesc...

miercuri, 2 noiembrie 2011

Un popor relativ. Ca si recensamantul!

Cred ca mai usor era sa se faca recensamantul romanilor stabiliti in strainatate, decat ce s-a facut la noi in tara, aceasta pseudo-numaratoare a populatiei, care nu stiu daca ne va arata ceva cu totul special. Recensamantul ar trebui, in mod normal, sa-ti spuna exact cati oameni traiesc intr-o tara si care e calitatea vietii lor. Pai, deja stim toate lucrurile astea. Ce-i drept, relativ, dar le stim. In primul rand, ca suntem mai putini. Tot mai putini. Cati anume? - asta deja e un amanunt mai putin semnificativ. In al doilea rand, stim cu totii cat de rau se traieste in Romania. Aici nu mai e nimic relativ, e cat se poate de clar! Apropo, spre exemplu, de intrebarea din formularul de recensamant - unde e toaleta? Adica daca o ai in casa ori in fundul curtii. Sigur ca tot in fundul curtii se afla, daca e vorba de satele unde de sute de ani doar frunzele se mai misca, pentru ca de progres nici nu poate fi vorba.

Si atunci practic ce ne arata acest recensamant? A, ceva tot ne spune - anume ca nu suntem nemti. Adica suntem dezorganizati. Nici macar sa ne numaram nu stim. Recenzorii au venit si n-au venit pe la toate casele din tara asta. Scandalul CNP-ului il stim. Asta a pornit de la asa-zisii analisti de la televizor care au bagat spaima-n populatie, cum ca daca dai CNP-ul o sa fie rau de tot. Cat de rau, nu ne-a lamurit nimeni. Pe urma a fost balbaiala autoritatilor, care n-au stiut sa dea mesaje limpezi, sa stinga din fasa orice nelamuriri. Dintr-o asemenea bulibaseala nu cred ca vor iesi date exacte. Cel mai mult conteaza cum aduni informatiile din teren. Dar cand ajungi in situatia de a-i indemna pe romani sa se autorecenzeze, operatiune facuta pe genunchi, in mare graba, pe ultima suta de metri, e clar ce va iesi.

Ca urmare, vom avea niste date relative, in urmatorii zece sau douazeci de ani. Adica vom spune, cand va fi vorba de populatia Romaniei, ca tara asta are aproximativ un numar de persoane. Si ca romanii traiesc aproximativ bine sau aproximativ rau. Dar oare chiar conteaza ca datele astea sa fie exacte? Chiar are cineva interesul pentru exactitate in tara asta?!...

marți, 25 octombrie 2011

DISCURSUL REGELUI

Romania de azi nu poate recepta corect discursul Regelui. O tara plina de mocofani si in care mocofanii sunt la putere. Mai mult decat atat, o tara in care mocofanii fac rating la televizor si sunt votati fara regrete de popor, care ii considera salvatori ai neamului. Regele e un om dintr-o alta Romanie, o Romanie care a murit demult.

O tara in care oamenii competenti, normali, seriosi sunt pusi la zid pentru "pacatele" lor. Ce inseamna sa mai ai cuvant, sa te tii de treaba, sa nu furi?! Vai de mine, esti considerat un prost, esti privit ca ultima lepadatura. Nu, fratele meu, intr-o tara ca Romania de azi trebuie sa te "integrezi" in marea masa a mocofanilor, daca vrei sa supravietuiesti.

Pana si Regelui ar trebui sa-i fie "rusine" ca a vorbit despre onoare, competenta, patriotism in Romania lui 2011! Ce mai sunt acestea la noi? Niste relicve!


Pacat! Pacat de tara asta!

joi, 20 octombrie 2011

De ce ne mai trebuie echipa nationala de fotbal?

Unii ar zice - ca sa jucam fotbal. Altii ar stramba din nas. Uite asa, sa avem si noi. Alt raspuns ar fi de genul - sa nu zicem ca n-avem. Sigur ca in ultimii ani am avut parte numai de dezamagiri. Ce in ultimii ani? In ultimii zece ani, pe putin. Meciuri pierdute, calificari ratate. Avem fotbalisti pe care ii vezi mai mult in paginile revistelor de scandal, decat pe terenul de joc. Unii din ei "marcheaza" mai mult intre picioarele pipitelor de Dorobanti, decat in poarta adversa. Si atunci?...

A, sa nu uitam! Avem stadioane. Asa e. Iata un bun raspuns la intrebarea - ce ne mai trebuie echipa nationala? Da, exact, daca contribuabilul roman a dat sute de milioane de euro pentru construirea unor stadioane moderne in Bucuresti, Cluj, in alte orase, pai atunci inseamna ca si de fotbal mai e nevoie. Si de echipe de club, evident, nu numai de Nationala. Daca ar fi insa sa judecam doar la rece, prin prisma banilor, s-ar putea spune ca poporul roman a facut o investitie proasta. Adica scoatem din buzunar atata amar de banet si echipele noastre sunt ciuca bataii. Adica pana la urma de ce te mai duci pe stadion, ca sa-i vezi pe ai nostri cum joaca precum niste morcovi?!

Cei mai optimisti ar spune totusi asa - lasa, dom-ne, stadioane avem, o sa vina ea si generatia aia buna de tot, de fotbalisti talentati, seriosi, dornici de afirmare, care sa joace bine, sa castige meciuri si sa ne faca fericiti pe noi, poporul. Dar ma gandesc asa, totusi, ca fierul rugineste, betonul se sfarama incetul cu incetul, constructiile imbatranesc si ele, nu numai oamenii. Oare nu cumva s-ar putea ca generatia aia mare de fotballisti sa apara prea tarziu, cand stadioanele noastre de azi, cele moderne, vor fi deja in paragina? Si atunci ce va face acea mare generatie? Va juca tot in noroaie, ca si acum 20-30 de ani? Ei, dar macar vom fi fericiti...

luni, 19 septembrie 2011

Traditie. Chiar asa?!

Produse traditionale. Sa mancam eco. Sa mancam la fel ca stramosii nostri. Branza si slana. Si altele asemenea. Te duci la un targ de produse traditionale. Dulceturi si branzeturi. Mezeluri. Toti te imbie. Hai la mine, ca am ceva special. Traditie. Traditie? Cati dintre cei care vand asemenea produse respecta cu adevarat retetele autentice? Care nu sunt usor de facut. Mai ales ca, daca respecti reteta autentica, nu obtii o cantitate prea mare de produs finit. Ori la noi apare tentatia de a scoate cantitate cat mai multa intr-un mod de preparare cat mai usor. Si atunci normal ca te imbie aditivii. Adica pe tine, ca producator, te imbie, vreau sa zic. De curand, in judetul Suceava fiind, am cumparat doua borcane cu dulceata de la un tip care se recomanda producator autentic. Am gustat din borcanul pentru degustare. Buna dulceata, bine inchegata. Am luat. Acasa ajungand, deschid borcanul meu, sigilat, si ce descopar - dulceata vanduta mie nu mai era atat de inchegata, ca cea din borcanul pentru degustari. Era mai apoasa. Oare de ce?! Intrebare retorica, evident. Altadata, un bun cunoscator al fenomenului carnatilor de Plescoi, mi-a spus ca multi producatori din zona aceea se dau drept mari mesteri in domeniu. Dar in fapt numai cativa respecta reteta originala. Restul sunt niste ageamii. Ca sa nu spun un cuvant mai greu! De curand, altcineva mi-a zis ca e inca destul de incetosata la noi ideea cu reglementarea produselor traditionale. Adica sa se stabileasca cine respecta retetele din mosi-stramosi si cine este un escroc. Na, c-am spus si cuvantul "magic"! In conditiile astea, a te duce la un targ de produse traditionale nu e totuna cu a te "intoarce" in timp, la stramosi...

luni, 12 septembrie 2011

A inceput noul an de impins tava... in invatamant


A inceput scoala. Cu aceleasi vechi metehne. Nimic nou sub soare. Ah, parintii! Sistemul. Cadourile, normal. Impinge tava la profesor, sa fie bine copilului. Am avut azi o discutie cu un tatic enervat pe cel mai proaspat sondaj de opinie - 60% dintre romani cred ca in scoala nu se mai face carte. Tipul ii caracterizeaza pe acei 60% prosti. Adica de ce prosti? Pentru ca nu imping tava la profesori, pentru note bune odraslelor lor? Ciudata gandire! Specimenul cu care am vorbit face parte din categoria celor care imping tava. Marea problema e ca intr-o clasa in care o buna parte din parinti merg pe ideea cadourilor, risti sa se uite lumea chioras la tine, daca faci nota discordanta. Vezi pe cate o mamica dezinvolta, cu bani in buzunar, cum sare repede cu propuneri de genul - hai sa strangem bani pentru... M-am luat de ea la un moment dat - doamna, dar nu va dati seama ca poate nu toata lumea are bani de dat?! S-a uitat la mine ca la urs. Ce sa mai zic de situatia in care parintii de la alta clasa au cumparat doamnei invatatoare scaun directoral. Auzi, ca nu putea sa stea cu fundul pe scaunul cel simplu, din lemn. Facea bataturi la fund!

Asta ma enerveaza cel mai mult la "sistemul" cadourilor din invatamant. Servilismul multor parinti care vor sa "cumpere" note bune pentru copiii lor. Si pe urma, cand vine un examen national, vezi ca odrasla ta a luat nota 5. Cum asa? Copilul meu, care era de 10 in scoala? Pai, cadourile fusesera de 10...


luni, 1 august 2011

Hai la economat, ca-i mai ieftin!


Asa ar zice multi. Da, dar intrebarea principala ar trebui pusa stomacului nostru. Uite, stomacule, esti de acord sa accepti mancarea de la economat? La care stomacul mai mult ca sigur ar raspunde - nu! Categoric. De ce? Pai, hai sa ne gandim cum e "filosofia" comertului in Romania - ce este ieftin e in acelasi timp si prost. In consecinta, mancare ieftina inseamna ce anume? Inseamna hrana care peste ani de zile, daca manaci tot timpul porcarii, iti va aduce fel si fel de boli. Te trezesti pe tine cu felurite nenorociri. Si te intrebi de unde? Tocmai de la mancarea pe care ai acceptat-o pe masa ta, zi de zi.

Si mai este o treaba pe care am observat-o la marile lanturi de magazine - ofertele la produse carora li s-a scazut pretul. Ia uitati-va la termenul de garantie de pe produsul alimentar respectiv, sa vedeti un lucru foarte important - pana la expirarea termenului in cauza mai e foarte putin. Magazinul ce zice - sa arunc produsul care se apropie de expirare? Sau mai bine scad pretul si il vand. Cu mai putini bani, dar il vand. Oricum e mai bine asa, decat sa-l arunc la gunoi si sa nu iau nimic.

Ma intreb, in consecinta, daca nu cumva aceasta imensa afacere a economatelor, care ni se pregateste la nivel national, nu e cumva o "invarteala", o intelegere intre stat, care pune la bataie spatiile comerciale, si privatii care prin economate isi vor vinde marfa pe care altfel ar trebui s-o arunce la gunoi. Am la mine in stoc, la magazin, marfa care se apropie de expirare. Ce fac cu ea? Hai s-o dau la economat. Acolo se va vinde cu pret mai mic. Dar se va vinde. Ia si statul un procent din vanzare, ia si comerciantul care a adus marfa la economat. Cele doua parti sunt mai mult decat multumite.

Am mai auzit ceva, nu stiu daca e adevarat. Ca la economate s-ar pune in vanzare marfuri din rezervele de stat. E, aici intram in sfera politica deja. Adica partidul care e acum la putere vrea economate. De ce? Pentru pensionari. Ca sa atraga voturi de la aceasta categorie sociala. Foarte mare. Sunt peste sase milioane de pensionari in Romania, la ora actuala. Le dam marfuri ieftine si pensionarii ne vor vota, nu-i asa? Dar ma intreb cat de proaspete vor fi aceste marfuri, daca e sa vorbim strict de marfuri alimentare, care au stat cine stie cat prin depozitele statului?! Insa ce mai conteaza asta - e un amanunt de-a dreptul nesemnificativ pentru cei care vor sa puna la cale afacerea economatelor - in comparatie cu efectul, si anume strangerea de voturi.

Pentru ca mai trebuie acceptat aici si un alt adevar, dureros - traim intr-o tara in care si un rahat pus in mijlocul drumului poate atrage "cumparatori", daca e mai ieftin. Nu mai zic daca e gratis! Am vazut oameni care s-au batut pe reviste cu realizarile economiei sovietice, in anii '80, la o expozitie organizata in Bucuresti. Reviste scrise in limba rusa. Doar ca aveau foi lucioase si colorate. Dar cel mai important - erau gratis. Cucoane si domni de Capitala care si-au uitat pe data statutul si s-au incaierat, ca niste cocosi. Daca pentru niste reviste s-au batut, ce sa mai zic de carne, zahar, ulei si spanac!

In consecinta, ideea de-a da ceva gratis sau la pret redus are mare succes in Romania. Din pacate pentru acest popor. Din fericire insa pentru cei care pun la cale asemenea afaceri...

joi, 14 iulie 2011

Ca sa te rogi la Dumnezeu, trebuie sa platesti taxa la preot. Asta se intampla la Manastirea Neamt. Am fost zilele trecute acolo. Erau doi popi la poarta. Unul incasa taxa. Iti dadea bilet. Altul numara un calup de bilete. Probabil sa vada cat mai au de incasat pe ziua respectiva. Numara biletele, de parca ar fi numarat cea mai mare comoara. Mi s-a parut ca nici urma de credinta nu mai e in haina lor preoteasca. Erau niste oameni de afaceri, nu preoti. Taxa de intrare in Manastirea Neamt e de 5 lei pentru adulti si de 3 lei pentru copii. Numai cat am stat noi acolo, o jumatate de ora, au venit cateva autocare cu adulti si copii. Deci va dati seama ce bani se fac numai din biletele de intrare! La muzeul manastirii, o carte de oaspeti, in care sa-ti scrii impresiile. Mi-am scris si eu impresiile. Despre bilete. Si mai ales despre ce-a spus Iisus Hristos oamenilor - daca vreti sa va inchinati lui Dumnezeu, inchinati-va la primul ciot pe care care il intalniti in padure. Aceea este biserica mea. Cu siguranta, zic eu, ca acolo e mai multa credinta...

marți, 5 iulie 2011

Bacalaureat 2011 - nu e o rusine daca nu-ti place cartea!


Toata lumea se intreaba acum ce se poate invata de pe urma Bacalaureatului din 2011. Este cat se poate de clar ca singura concluzie trebuie sa fie urmatoarea - sa nu se mai dea copiilor care nu vor sa invete, pentru ca nu le place cartea, iluzia ca si in aceste conditii pot merge totusi la liceu si la facultate.

Asta s-a intamplat la noi, de zeci de ani incoace. Dupa absolvirea invatamantului obligatoriu, toata lumea mergea la liceu, fara sa se faca o selectie a valorilor. Sa se vada cine merita sa mearga la liceu si cine nu. Problema e ca intrau la liceu si adolescenti carora nu le placea cartea. Sistemul educativ era permisiv. Ii primea la liceu. Si chiar, mai tarziu, la facultate. Acestia nu invatau nimic. Dar treceau prin examenele care erau apa de ploaie. Si luau diplome. Nemeritate.

Acum, cand s-a strans surubul la Bacalaureat, cine au fost cei care au picat? Exact cei care au trecut prin liceu ca gasca prin apa, fara sa invete nimic. Credeau ca va fi tot un examen usor. Pe care il vor trece pe baza copiutelor. Sa obtina apoi note mari si cu dosarul "beton" sa se inscrie dupa aceea la facultate. Ei, uite ca n-a mai mers acum. Cei care n-au invatat au fost picati. Dar nu ei sunt vinovati. Ci sistemul care le-a permis sa intre la liceu.

Cei care au ajuns acum la Bacalaureat si au luat nota 2, acestia n-ar fi trebuit, in urma cu patru ani, cand absolvisera clasa a opta, sa fie admisi in liceu. Pentru ca erau slabi la invatatura. Pentru ca nu le placea cartea. Cu siguranta ca n-au invatat nimic nici in gimnaziu, nici in clasele primare.

Din acest punct de vedere, ar trebui sa se schimbe mentalitatile in Romania. Nu trebuie priviti cu rautate cei care n-au dragoste de carte.

Eu as merge pe urmatorul principiu - invatamant obligatoriu sa fie de opt clase - mai mult nici nu trebuie. Apoi un examen. Iar examenul sa aiba doua componente : un test de verificarea cunostintelor acumulate in scoala generala si un alt test, foarte important, dupa parerea mea - testul psihologic. Sa se vada daca respectivul copil chiar are vointa de-a invata. Ei bine, numai cei care trec cu brio de acest examen ar trebui sa mearga la liceu.

Statistic vorbind, se stie deja ca dintr-o generatie care termina clasa a opta, la nivel de tara, doar jumatate dintre elevi merita sa intre la liceu. Restul ar trebui, de la 14 ani, cand au absolvit clasa a opta, sa se duca la meserie.

Si aici e o alta problema. La ce meserie sa te duci, cand industria romaneasca e pe butuci? In mod normal, copiii care nu vor sa invete carte ar trebui sa intre, ca ucenici, intr-un atelier, intr-o fabrica ori sa mearga la o scoala de arte si meserii. Sa dobandeasca o calificare. De la 14 la 18 ani ar avea destul timp sa deprinda mestesugul respectiv. Iar la 18 ani ar avea asigurata o paine, sa se angajeze si sa stea pe picioarele lor.

Pai la noi cum se intampla azi? Iata, elevii care nu invata carte au picat acum Bac-ul. Nici carte nu stiu, dupa patru ani de liceu, nu au nici macar o meserie. Au implinit 18 ani si n-au nimic. Sunt in bataia vantului. Hai sa zici ca cei care au invatat carte, au luat Bac-ul, iar acum merg mai departe la facultate. Dar cei care au picat, pentru ca n-au invatat, ce fac? Ei nici nu stiu incotro s-o apuce. Sunt debusolati complet.

De-asta am si vazut deja stiri pe agentiile de presa - un elev care a picat Bac-ul s-a impuscat, altul a avut o tentativa de sinucidere. Copiii acestia simt ca au ratat intrarea in viata. Dar nu din vina lor, ci din vina adultilor - si profesori, si parinti - care n-au stiut sa-i indrume pe un drum firesc, in functie de capacitatile reale ale acestor copii.

Este dezastrul unei generatii!

duminică, 3 iulie 2011

BACALAUREAT 2011. DE CE AVEM NEVOIE DE INVATAMANT ?


stie cineva sa raspunda la intrebarea asta? pana in 1948, la reforma de atunci a invatamantului, se spunea asa - ai carte, ai parte. dupa 1948, zicala s-a schimbat. si suna astfel, asa cum suna pana in ziua de azi - diploma il face pe om. ce trebuie sa intelegem din acest lucru? ca din 1948 incoace intri in scoala nu pentru a invata, ci pentru a face rost de diplome. si nu numai atat. din 1948 incoace, invatamantul s-a formalizat. mergem la scoala, pentru ca asa trebuie. nu avem un scop in sine. hai la scoala, pur si simplu, ca oricum altceva mai bun de facut nu avem. trai nineaca, pana la 18 ani. profesorii se fac ca ne invata, noi, elevii, ne facem ca invatam. a, si mai era ceva, pe timpul comunismului. parintii isi indemnau copiii - invata, ca e mai usor cu mapa, decat cu sapa. adica multi copii, chit ca n-aveau chef sa invete, se tineau scai si de liceu si de facultate, sa scape de sapa. in anii '80, proaspetii absolventi de liceu alergau sa se inscrie la cate zece facultati deodata. doar-doar or intra la una. oricare. nu le pasa profilul. numai sa devina studenti. si sa scape de sapa. si mai trebuia sa scapi atunci de ceva - de armata.

a venit revolutia din 1989. sau schimbarea de regim. bun. ce s-a intamplat cu invatamantul romanesc? pai, ce sa se intample? a mers in continuare pe ideea de dinainte de '89, adica ce se planuia in anii socialismului victorios. ce se planuia? ca tot poporul sa aiba diplome. de liceu, de facultate. sa demonstram lumii intregi ce popor destept e poporul roman! diplome la hectar. doar suntem tara diplomelor. cica in romania este economie de piata, dupa 1990. nu zau?! unde te duci sa te angajezi, la stat sau la privat, ce te intreaba patronul, prima oara? - cate diplome ai?

invatamantul s-a integrat in economia de piata. a devenit o uriasa fabrica de diplome. fabrica pe bani, nenica!

s-au nascut doua industrii care capuseaza sistemul invatamantului de stat. prima este industria meditatiilor particulare. a doua este industria tipariturilor didactice. aceste doua industrii au nevoie de clienti cat mai multi. adica de elevi si de studenti. asa s-a si instituit necesitatea, dupa 1990, ca examenele din sfera preuniversitara sa fie cat mai usoare si toata lumea sa le treaca. examenul de la sfarsitul clasei a opta, apoi bacalaureatul. ambele - apa de ploaie. pai, ia ganditi-va, elevii de liceu sunt cumparatori de manuale. si pe langa manualele de baza, ale materiilor studiate in mod constant, li se mai baga pe gat culegeri, caiete speciale si multe altele. pe toate le cumpara elevii. sau mai precis parintii elevilor. cu bani grei. chit ca nimeni n-are nevoie de acele fituici fara valoare. vorbiti cu orice pedagog adevarat si va va spune ca lectia se invata la clasa, de la profesor, nu din manuale si culegeri.

a doua industrie, cea a meditatiilor particulare. se spune de ani de zile ca cel putin 80% din elevii din romania fac meditatii particulare. eu as spune ca la liceu 100% din elevi fac meditatii particulare. am vorbit cu elevi de clasa a XII -a din bucuresti care imi spuneau ca in ultima clasa de liceu ei vin la scoala numai sa faca act de prezenta. pregatirea pentru bacalaureat o fac exclusiv in particular, cu profesorii lor. si alti bani dati de parintii elevilor pe meditatiile particulare! bani grei.

apropo de profesorii care se plang de salariile mici. mai baieti, nu va mai plangeti atat. stiti cine moare de foame in invatamant? numai prostii sau amaratii de profesorasi de la tara. dar cum le-o fi oare profesorilor din bucuresti sau din alte mari orase? care fie sunt autori de manuale si culegeri, fie vand manuale si culegeri in scoala si fac bani din comisioane, fie fac meditatii particulare fara numar?! astia tot amarati sunt? hai sa fim seriosi!

si mai e ceva. examenele din invatamantul preuniversitar trebuie sa fie si au fost, cel putin dupa 1990, apa de ploaie, si dintr-un alt motiv. pentru ca trebuia ca marea majoritate a elevilor sa ajunga pana in clasa a XII-a, sa ia bacalaureatul, pentru ca apoi ce sa faca? sper ca ati ghicit - sa bata la portile facultatilor. doar universitatile, la randul lor, s-au transformat in uriase fabrici de diplome, de 21 de ani incoace. hai sa nu vorbim numai de universitatile private. sa ne uitam si in ograda universitatilor de stat. hectare intregi de elevi au devenit studenti. de ce? pentru ca sa invete? pentru ca tara avea nevoie de ingineri, doctori si economisti? nici pomeneala! raspunsul adevarat e ca universitatile aveau nevoie de cat mai multi platitori de taxe. sa aiba profesorii de facultate salarii babane. s-au inventat in universitati discipline care nu sunt cautate pe piata muncii, nici la noi, nici in fundul africii. dar ce conteaza? conteaza numai ca profesorul sa aiba catedra, sa fie autor de manuale si - atentie - daca esti studentul lui, sa cumperi numai manualul scris de el, ca altfel ti-l faci dusman de moarte!

asta este invatamantul romanesc. va place? am ajuns acolo unde a vrut sa ne duca socialismul. pe cele mai inalte culmi. sa fim o tara de diplomati. tot romanul cu diplome in buzunar. cat mai multe. dar pentru diplome trebuie sa si platesti. unde? la fabrica. pardon, la scoala...

joi, 30 iunie 2011

numarul de elevi care copiaza la bacalaureat este mare. unii sunt prinsi cu fituici, altii cu telefoane mobile sau alte mijloace moderne de comunicatie. cei care fura incearca astfel sa suplineasca lipsa de cultura, ca sa ia totusi o nota de trecere.

dar intreb eu. stiti vorba aia - cine e fara de pata, sa arunce primul cu piatra. adica sa arunce, in cazul de fata, asupra elevilor care copiaza la examen. dar oare cine din societatea romaneasca ar fi indreptatit sa ia acea piatra si s-o arunce asupra elevilor?

societatea romaneasca, cea corupta pana in maduva oaselor, plina de furtisaguri, smecherii si alte porcarii, da un model de viata si copiilor. si ce vad copiii in ziua de azi la adulti? pai, vad ca in viata reusesti mai usor daca furi, decat daca esti cinstit. cel cinstit risca sa moara de foame. cel care face smecherii e bine-mersi.

ori elevii acestia au invatat deja lectia suprema, de viata. fura si vei ajunge mare. fii cinstit si mori cu dreptatea-n mana. si atunci sa-i mai judecam ca fura la examen? cine ar trebui sa ia nota 4 la purtare? elevii sau adultii?...

luni, 27 iunie 2011

CATEDRALA NEAMULUI

Catedrala neamului ar trebui sa fie in sufletele noastre, nu in ziduri. Degeaba facem ziduri. Ce fel de suflete vor sta intre ele? Ce fel de suflete se vor ruga intre ele? Se vor ruga? Oare de ce? Oare pentru ce? Pentru prea multe pacate, pe care oamenii si le stiu deja? Poporul asta s-a inrait atat de mult, incat vezi la tot pasul frati care se omoara pentru o palma de pamant, oameni care se bat pentru averi, se mananca intre ei, la figurat, evident. Multi umbla dupa profituri licite sau ilicite. Cine mai crede cu adevarat in Dumnezeu? Si in conditiile astea biserica noastra nationala, care ea insasi e plina de pacate, se gandeste la ce? Sa faca o catedrala. Pentru ce? Si pentru cine? Cred ca acea catedrala nu din caramizi, beton si sticla ar trebui sa fie, ci din inimi. In inimi! Acolo trebuie sa stea. Daca va fi acolo, ar fi cea mai mare realizare, mai mare decat cea mai impozanta cladire din lume. Preotii ar trebui sa fie ei insisi alti oameni, cu alt comportament, sa dea exemplu de credinta si de cinste, sa le vorbeasca oamenilor de adevaratele valori. Scoala, la randul ei, ar trebui sa formeze caratere, sa formeze oameni cinstiti. Familia ar trebui sa nu-si uite copiii, sa-i educe. Iata cum se poate construi acea catedrala adevarata, in sufletele oamenilor, in sufletele viitoarelor generatii. Asta ar fi o catedrala pe care niciun cutremur n-o va slabi, nicio furtuna n-o va darama. Nu de ziduri avem nevoie, ci de suflete. Daca le mai avem...

joi, 16 iunie 2011

Metroul usor - un vis pierdut in Bucuresti. Pentru ca autoritatile nu stiu ce vor


Mda, sa revenim la problemele stringente. Pe ordinea de zi observ ca a fost trecuta chestiunea metroului usor in Bucuresti. Care a fost o idee... buna, sa zicem, chiar daca unii au contestat-o la vremea respectiva, cand s-a aplicat prima oara, pe linia tramvaiului 41. In fine, important ar fi ca transportul public sa devina cu adevarat o alternativa la zecile de mii de masini care umplu practic strazile din Bucuresti, in fiecare zi. Asta s-o fi dorit, probabil, prin acest concept de metrou usor. S-a dorit, dar nu s-a facut.

Am vazut o reclama pe mijloacele de transport in comun, ceva de genul - folositi transportul in comun, care nu va arde la buzunare. Asta, apropo de benzina care se consuma cu masina mica in traficul bucurestean. Dar problema e alta. Adica cele doua traficuri, sa zic asa, cel cu masinile mici si cel cu transportul in comun, se cam anuleaza unul pe altul. Adica nu reusesti sa ajungi repede intr-un loc nici cu masina, nici cu tramvaiul sau autobuzul. Mai ales in orele de varf. Si atunci ce faci? Nu cumva ar fi trebuit ca autoritatile sa puna piciorul in prag si sa aleaga una din variante? Adica alegem transportul public, de pilda, si il facem cu adevarat rapid, ii creem culoare separate, sa mearga in cea mai mare viteza. Corect? Iata, de pilda, solutia metroului usor. Era o varianta viabila. Linia de tramvai era despartita de restul carosabilului. Un fel de cale ferata. Sa nu mai mearga masina mica pe linia de tramvai.

Sigur, unii au zis la un moment dat - pai, iei o banda de circulatie si nu mai poate sa mearga pe acolo masina. Da, nu mai merge. Si ce daca? Merge doar tramvaiul. Dar ar fi mers repede. Bucurestenii insa vor si in caruta, si in teleguta. Adica si cu masina pe linia de tramvai, dar sa mearga si transportul public repede. Oare se poate asa ceva? Eu zic ca nu.

Pe acest principiu, al struto-camillei, s-a modernizat, cu niste ani in urma, linia de tramvai pe bulevardul Timisoara. O parte din linie este ca metroul usor. Adica pe segmentul acela nu intra masinile. Tramvaiul merge repede. Ei, dar cand ajunge tramvaiul, venind dinspre marginea orasului, in statia Vasile Milea, se blocheaza totul. Asta, mai ales dimineata, cand e traficul zapacit de tot.

Ei bine, de la Vasile Milea inainte, cale de o statie, pana la intersectia de la Razoare, intre liniile de tramvai s-a pus asfalt. Deci linia e o banda si pentru masini. Asa ca tramvaiul merge, sontac-sontac, in spatele masinilor. Mai ales ca la Razoare e nebunie, se formeaza cozi interminabile pe bulevardul Timisoara. Tramvaiul face si cate un sfert de ora de la Vasile Milea la Razoare.

Si asta de ce? Pentru ca un "destept" sau mai multi "destepti" de la regia de transport in comun ori de la Primaria Capitalei au decis ca exact pe aceasta portiune sa se puna asfalt intre linii. Nu inteleg de ce s-a creat astfel o banda in plus, pe linie, pentru masini, in conditiile in care oricum pe restul carsabilului sunt inca trei benzi de circulatie, pe sensul spre Razoare.

Asta e struto-camila de la noi. Si pe urma ne mai intrebam de ce e traficul infernal in Bucuresti. Pai, uite de ce - din cauza prostiei!

marți, 31 mai 2011

Cainii vagabonzi din Bucuresti au cel putin 172 de ani


Am descoperit o relatare din 1839, intr-o carte intitulata "Coup D'oeil sur la Valachie et la Moldavie", autorul ei, Raul Perrin, descriind Bucurestiul de la acea vreme ca fiind un oras cu 130.000 de locuitori, 1.500 de strazi, si - atentie! - strazi "pline de caini vagabonzi". Deci inca de atunci Bucurestiul avea caini vagabonzi.

Asta ce inseamna? O "traditie" damboviteana, ar spune unii. Eu ma gandesc insa si la legendele de azi ale iubitorilor de caini vagabonzi, care incearca sa explice in cu totul alt mod fenomenul de dupa 1990. Cica acesti caini exista acum din cauza demolarilor care au avut loc în Capitala, in anii comunismului. Si pentru ca s-au ras cartiere intregi de case, proprietarii si-au lasat cainii din curte in voia sortii. Asa au aparut cainii vagabonzi in Bucuresti. Ei, uite ca nu e asa. Traditia asta e mult mai veche. E deja seculara. Si atunci stau si ma intreb daca noua lege, care permite eutanasierea cainilor fara stapan, va reusi cu adevarat sa rezolve problema asta. Pentru ca este o problema grava, orice ar spune unii si altii.

Parerea mea e ca aceasta "traditie" a cainilor fara stapan din Capitala demonstreaza, inca o data, ca si in alte domenii, felul in care inteleg romanii sa rezolve o problema. Adica sa n-o rezolve, mai bine zis. S-o lase asa, sa balteasca. Oare cate alte probleme nu are tara asta, care au fost trecute, ca mostenire, de la o generatie la alta?! Pot fi date o sumedenie de exemple, care tin de neseriozitatea noastra, pana la urma. Ghidandu-ne dupa principiul "lasa, dom-ne, ca merge si asa". De-asta se si spune - frumoasa e Romania, pacat ca e locuita! Ceea ce stim sa facem cel mai bine e sa ne furam singuri caciula. Am auzit la un moment dat caracterizarea unui strain facuta poporului roman. Anume ca romanii vorbesc mult si nu fac nimic sau daca incep un proiect, il lasa balta pe la jumatate.

Asa si cu cainii vagabonzi. Credeti ca se va rezolva ceva? Eu as vrea sa nu mai vad haitele astea pe strazi. Dar oare se va intampla asta, cu adevarat? Ma indoiesc, gandindu-ma la "traditia" noastra, din 1839...

marți, 19 aprilie 2011

In cautarea pastilei pierdute, la Sulina


Am ajuns pe la opt seara in Sulina, zilele trecute. Cu vaporul. Era intr-o sambata. Oras pustiu. Nimic romantic la ora aia. Poate nu aveam eu starea necesara. Pentru ca ma durea gatul. Primul simptom al racelii. Nu aveam pastile. Trebuia sa cumpar. De pe vas, zaresc o farmacie la parterul unui bloc din vecinatatea falezei. Cum ajunge vasul la mal, hop, in directia farmacie. Nimic, inchis. De la ora pranzului inchisese. Am intrebat localnicii. Mi-au zis de inca doua farmacii, una pe strada a doua sau a treia, n-am retinut. Si alta mai departe. Dar mi-au zis clar - nu mai incercati, ca nu gasiti. E sambata. Totul e inchis, farmacii, adica. Si duminica la fel. Ma duc totusi la alta farmacie. Tot inchisa, pe undeva pe langa Tabara Sulina. Era un hotel sau ceva de genul asta acolo. Strazi pustii. Ma repet. Dar pustietatea acestui oras ma induspunea la ora aia. Unde e romantismul Sulinei? Un brand pierdut, oare?! Se poate. Ar trebui sa ajungi intr-o localitate care sa te primeasca cu bratele deschise. Mie mi s-a parut ca m-a primit cu spatele. In fine, ultima speranta - spitalul sau centrul de sanatate. Ceva de genul asta. Pe care actualii guvernanti au vrut sa-l inchida de la 1 aprilie, la pachet cu alte 66 de spitale din tara. Ma gandeam - sa-l fi inchis oare? Poate nu s-au grabit totusi. Pe mine ma doare gatul. Poate la spital gaseam o pastila, ceva. O cumparam. Numai sa gasesc. Intru intr-o curte pustie, care nu-ti da mari sperante. E tot langa Tabara Sulina. Dar la o usa vad, prin gemuletul de sus, o lumina. Oare ce sa fie? Bat la usa, deschid. Da, se deschide! O asistenta era acolo. La munca. De garda. I-am spus despre ce e vorba. M-a invitat sa stau pe marginea patului, in cabinet. Mi-a zis sa deschid gura, sa se uite in gatul meu. Da, eram rosu in gat. Nu foarte grav. Dar ceva era. Apoi deschide dulapul cu pastile. Imi da ceva. Sa-mi treaca. Doua pastile. De gat. Am intrebat-o de soarta spitalului. A zis ca inca nu e decis nimic. Ca momentan Primaria orasului incearca sa mentina spitalul pe linia de plutire. Si mai ales ca exista o varianta, anume ca spitalul din Sulina sa fie o sectie a spitalului din Tulcea. Mai auzisem asta si la televizor, cu varianta sectiei. Proiecte, insa. Nimic concret. Dar ii multumesc asistentei ca a fost la spital. Deodata, nu mi s-a mai parut atat de urata Sulina. Era un oras viu. Functional. Si cand te gandesti ca guvernantii de la Bucuresti vor sa-l ucida. Tocmai prin inchiderea spitalului. Eu am avut o banala durere in gat. Dar daca e ceva mai grav? Cu un localnic. Ce faci? Te duci pana la Tulcea? Stiti cat am facut eu, cu un vas de mica putere, de la Sulina pana la Tulcea? Zece ore. Pentru ca mergi contra curentului Dunarii. Zece ore! De cate ori poti muri in zece ore? As vrea sa-i intreb pe ministrul Sanatatii, primul ministru, presedinte - ei de unde isi iau pastile, cand ii doare ceva?...

PS : Mi-a trecut durerea de gat. Am evitat raceala. Datorita pastilelor de la spitalul din Sulina!

duminică, 3 aprilie 2011


La promotieeeeeeeeeeee!


Mda, avand in vedere ca... Stimati concetateni! Asta ar trebui sa fie discursul unui domn sindicalist. Care se intreaba singur - mai, cum dracului mai scoatem noi lumea in strada, la mitinguri? Haida-de. Stai, frate, ca exista o solutie. A, da? Sigur ca da! Care? Pai, se zice atata ca romanul nu iese in strada. La mitinguri. Da, nu iese. Pai, nu iese, sigur. De ce sa-si piarda timpul acolo? Adica ce sa faca acolo? Sa asculte bataia vantului? Si daca nu e vant de la natura, atunci sigur sunt vanturile confratilor sai, care stau si ei la miting si n-au ce face. Ca sa nu mai zic de curentii provocati de discursurile liderilor de sindicat, de la tribuna. Da, ei fac cel mai mult curent! Asa e. Total de acord! Si, pe langa curenti, mai sunt si stropi. Ca daca se incinge liderul si se mai si inroseste la fata, vorbeste cu niste stropi, bai, nene, de trebuie sa te feliciti ca ti-ai luat umbrela de acasa. Mai ales daca stai in primele randuri. Ca bine le mai zici, frate-miu!

Dar sa revenim. Deci, lumea nu mai vine la mitinguri. Dar totusi romanii ies in strada. Cu duiumul. Nu-i asa? Pai, n-ai vazut la televizor ce omor de natiune e la moluri? La mall-uri, se scrie corect. Asa, moluri, mall-uri, cum o fi. La promotii, nenica. La placinte, inainte! Un pachet cu cafea, o punga cu zahar, o sticla cu ulei, o punga cu detergent. Da, dom-ne, asa e. Ce-i drept, noi traim in tara in care si-un rahat daca s-ar pune in mijlocul drumului si cineva ar spune ca e gratis, ar sari imediat careva sa-l inhate, inainte s-o faca altul. Na, sa fiu eu primul! La ce fel de rahat te referi, la ala alimentar sau?... Alege tu!

In aceste conditii, stimati colegi sindicalisti, propun urmatoarea varianta, adica strategie. Fiti atenti aici. Mai, nene, cand mai vreti sa faceti un miting, nu mai faceti miting. Ziceti asa - in ziua cutare, la ora cutare, in locul cutare, va avea loc... Ce? Cum ce? O promotie, frate! Aaaa, stai ca m-am prins. Deci, in conditiile in care Guvernul scade salariile, da de pamant cu oamenii muncii, noi, sindicatul, chemam oamenii nemultumiti din toata tara sa-si exprime nemultumirea. Da, exact. La promotieeeeeeeeee!

joi, 10 martie 2011

Solutii logice, nu isterie!

Ceea ce ma uimeste este lipsa de pragmatism si de luciditate a iubitorilor de animale, in speta cei ai aparatorilor de caini vagabonzi. Cum deschide cineva discutia despre acest subiect, imediat apar istericale de genul - nu ucideti cainii! Stati, fratilor, usurel, ca nu vrea nimeni sa-i ucida. Faptul ca lumea s-a saturat de haitele de caini vagabonzi de pe strazi, e cat se poate de clar. Acesti caini nu mai trebuie sa ramana in spatiul public. Pentru ca au devenit un pericol - pentru copii, pentru oameni maturi. Cainii nu mai trebuie sa stea pe strada. Asta sustin pana si unele asociatii pentru apararea drepturilor animalelor. Asa ceva se intampla si in tarile civilizate. Acolo nu vezi picior de animal pe strada, decat daca acel animal e insotit de stapanul sau.

Ei bine, intrebarea de capatai este legata de ceea ce se va intampla de-acum incolo. Marea problema e ca orice discutie este, din acest moment, aruncata in derizoriu. Si in istericalele mai sus mentionate - nu ucideti! Totusi, problema trebuie privita cu luciditate. Accentuez expresia luciditate. Ceea ce ma uimeste cel mai mult la aparatorii animalelor, cel putin a unora dintre ei, mai isterizati, e faptul ca nu-si asuma nicio responsabilitate. Ei merg doar pe premiza - nu va atingeti de cainii vagabonzi, nu ucideti. Si atat. Dar mai mult de atat ce fac acesti iubitori? Concret!

Pe vremea cand veneau hingherii pe strazi si adunau cainii vagabonzi, sareau cate 5-10-20 de cucoane, acompaniate de domni baritonali, care, dovedindu-si "buna-crestere", aruncau cu pietre in hingheri, ba ii mai luau si la bataie. Era, iata, modul de etalare a iubirii fata de caini, din partea cucoanelor si domnilor in cauza.

Trag de aici concluzia ca daca pe fiecare strada sunt vreo cinci sau zece iubitori si aparatori ai cainilor, inseamna ca usor s-ar putea constitui un comitet national al iubitorilor de caini. Ar fi probabil cateva sute de mii numai in Bucuresti. Si daca acum tot se pune problema unei noi legi, care sa permita eutanasierea animalelor fara stapan, iata ca ar veni imediat si solutia. Adica iubitorii de caini vagabonzi din toata tara sa se uneasca, in cuget si-n simtiri, si mai ales sa stranga bani. Da, fara mitinguri si vorbe goale. Sa treaca la fapte! Sa se constituie un fond national de salvare a cainilor vagabonzi. Apoi, comitetul director al iubitorilor de la nivel national sa se adreseze autoritatilor, Guvernului, in acest fel - iata ca noi, iubitorii, oferim alternativa la eutanasiere. Adica, noi, iubitorii, suntem dispusi sa asiguram fondurile necesare pentru consturirea, pe langa fiecare oras, a unor adaposturi, in care sa fie dusi cainii vagabonzi, si tinuti acolo pana la moartea lor naturala. Cu mancare, cu apa, cu medicamente. Pe banii iubitorilor. Sa fie ingrijiti acei caini.

E simplu, nu? Si firesc. Cred ca nimeni, nicio autoritate, nu s-ar impotrivi unei asemenea initiative. Pentru ca e mult mai normal asa, decat sa urlam - nu ucideti cainii! Sau sa ne furam caciula. Asta cu caciula inseamna sa scoti cainii din orase, pe furis, si sa-i transporti in localitati rurale, in paduri sau chiar in munti, sperand ca astfel le vei salva viata. Cei care au facut asa ceva nu si-au dovedit nicidecum iubirea fata de animale, ci doar isteria! Eu personal am vazut caini vagabonzi in Muntii Bucegi, la peste 1.500 de metri altitudine, pe Valea Malaiesti. Tocmai acolo fusesera abandonati. Ma intreb ce minte bolnava a putut sa faca asa ceva?!

Concluzia e clara - aparatorii animalelor trebuie sa aiba, de acum incolo, o atitudine corecta, serioasa, pragmatica, mai intai fata de ei insisi, apoi fata de comunitatea in care traiesc. Sa lase de-o parte isteria si sa apeleze la solutii eficiente si logice pentru salvarea cainilor vagabonzi. Iubitorii de animale sustin ca in niciun caz cainii nu trebuie eutanasiati. Dar eu, si la fel ca mine multi alti romani, sustinem ca trebuie sa inceteze odata pentru totdeauna un fenomen pentru care nu poate exista nicio explicatie logica - faptul ca numai in Bucuresti, anual, peste 10.000 de oameni sunt muscati de cainii vagabonzi. Asa ceva nu mai poate continua. S-a ajuns pana acolo, incat au inceput sa moara oameni, atacati de cainii vagabonzi.

Am auzit, zilele trecute, o stire conform careia ministerul de Externe al unei tari occidentale, pare-mi-se Belgia, daca nu ma insel, recomanda cetatenilor acestui stat ca, in cazul in care vin in Romania, sa aiba grija la hoti si la cainii vagabonzi. Nu mai spun ca un patron de hotel din Bucuresti, unde vin cu precadere oameni de afaceri, imi spunea de curand ca strainii au invatat deja lectia  - de cate ori ies in oras, isi umplu buzunarele cu pietre, pentru a se apara de cainii vagabonzi.

Sigur, unii iubitori de animale spun acum ca eutanasierea cainilor vagabonzi ar strica imaginea Romaniei. Cred ca zecile de mii de caini vagabonzi din marile orase, mai ales din Bucuresti, au rupt deja in bucati, pana acum, aceasta imagine.

PS : Tare ma tem insa ca, daca ar fi vorba de constituirea unui fond national pentru salvarea cainilor vagabonzi, putini ar fi iubitorii care sa cotizeze. Iubirea le va muri subit, inainte sa bage mana in propriul buzunar! Apropo de responsabilitate. In schimb, isteria nu costa nimic...

duminică, 6 martie 2011

observ zilele acestea o adevarata ofensiva mediatica a iubitorilor de animale. in speta, ai cainilor vagabonzi. am vazut si politicieni care au venit la diverse televiziuni, spunand ca pregatesc nu stiu ce legi. pentru? cica, sa se aloce bani publici pentru cainii vagabonzi. adica sa se construiasca adaposturi, sa se asigure hrana, apa, medicamentele pentru caini. un primar a sugerat, in lipsa fondurilor locale, ca acesti bani sa fie alocati de Guvern. se dau multi acum de ceasul mortii - de unde sa scoata bani pentru ingrijirea cainilor vagabonzi?! n-am auzit, in schimb, ca iubitorii de animale sa vina ei insisi cu solutii concrete.

sa zicem ca eu ma duc la un magazin. si vad un televizor care-mi place. il vreau. ce fac? ma duc pe strada si strig - oameni buni, dati-mi bani sa cumpar televizorul? sau scot din propriul buzunar bani si il cumpar? evident, solutia logica e cea de-a doua.

exact aceeasi situatie e si in cazul cainilor vagabonzi. ideea de baza este ca acestia sa dispara de pe strazi. cum? solutia initiala ar fi eutanasierea lor. folosirea fondurilor publice, in acest caz, ar fi justificata, pentru ca se rezolva o problema de siguranta a cetatenilor. alternativa e ca animalele astea sa fie duse in adaposturi, sterilizate, apoi tinute acolo, doar acolo, pana la sfarsitul vietii lor. insa, daca se aplica a doua varianta, mult mai costisitoare, aceasta trebuie sa cada strict in sarcina iubitorilor de animale. pentru ca ei vor ca acesti caini sa traiasca. sa traiasca, foarte bine, dar pe bani iubitorilor!

cred ca a venit momentul ca iubitorii de animale sa depaseasca faza vorbelor, de care eu personal sunt satul, de peste 20 de ani incoace. si sa treaca la fapte. mentinerea cainilor vagabonzi in viata, ingrijirea lor in adaposturi, reprezinta o problema exclusiv privata. cine ii vrea, sa-i tina, dar pe banii lui. eu nu sunt de acord sa cotizez pentru asa ceva. nu sunt de acord sa fie folositi bani publici in acest scop.

marea problema in Romania e ca multi nu-si asuma responsabilitatea pentru optiunile lor. "vreau sa fac nu stiu ce, dar sa nu cotizez din banii mei". "vreau sa mi se indeplineasca nu stiu ce deziderat. dar nu prin efortul meu. altii sa rezolve". nu mai merge asa, fratilor! sunt o gramada de iubitori de animale in tara asta, ONG-uri. sa puna mana de la mana, cu totii, si sa stranga bani, sa faca adaposturi, sa tina cainii, pe cheltuiala lor. adica iubitorii vor cainii in viata, dar noi, cetatenii, restul poporului, sa scoatem bani din buzunar?! ca sa platim pentru moftul lor! iubitorii, in schimb, vor ramane doar cu "flamura" de aparatori ai animalelor. nu mai merge asa! regula trebuie sa fie cu totul si cu totul alta - sa scoata bani din propriul buzunar, iubitorii, pentru "flamura" lor. pentru ca e numai a lor...

sâmbătă, 5 martie 2011

Jos nesimtirea!

iubitorii de animale fac mitinguri. pentru animale. nu stiu cat de iubitori sunt. problema e ca sunt vocali. apar la televizor, in presa scrisa. exista, din acest punct de vedere, al imaginii, o discrepanta. in timp ce iubitorii sunt vocali, ceilalti oameni, care nu mai vor caini pe strazi, care sunt muscati sau terorizati de haitele de patrupede, tac. oare de ce n-ar exista si un miting al oamenilor care nu mai vor caini pe strazi? cred ca explicatia e urmatoarea - la noi s-a creat de ani buni impresia ca a nu fii de acord cu acesti caini pe strada este echivalent cu a demonstra ca esti om rau. ca vrei moartea cainilor, ca vrei sa le faci rau, intr-un fel sau altul. si atunci cei muscati sau terorizati de haite prefera sa taca, pentru a nu li se pune imediat eticheta de rai. asa-zisii iubitori de animale stiu sa exploateze aceasta situatie. am auzit chiar zilele trecute cateva catelarese pe strada zicand ca, vezi Doamne, cainii se reped doar la oamenii rai, la cei care au pacate. va dati seama, cainii au fost ridicati la rangul de judecatori - ei stabilesc cine e rau si cine nu, cine merita sa fie muscat si cine nu. cine merita sa fie cel putin latrat. altcineva le-a intrebat pe catelaresele cu pricina - dar un copil care e muscat, el ce pacate are? evident, catelaresele s-au facut ca nu aud o asemenea intrebare, care le-a stopat latratul in gat!

am mai spus-o si o repet - iubirea de caini e un fals subiect. aici e vorba de un singur lucru foarte clar - cainii trebuie sa dispara de pe strazi. atat! cum vor disparea? la intrebarea asta ar trebui sa raspunda, in primul rand, iubitorii de animale. dar nu prin mitinguri si gargara de doi bani. iubitorii sa ia cainii, sa-i duca in adaposturi si sa aiba acolo grija de ei. pe banii lor, ai iubitorilor. dar nici asta nu vor iubitorii. oricum, multi dintre acesti indivizi dau zilnic dovada ca nu le pasa decat de interesul lor. am vazut persoane care au caini de rasa, de pilda. cainele se opreste in mijlocul drumului si isi face nevoile. ce face apoi stapanul? merge mai departe. nici pomeneala sa stranga mizeria de la javra lui. nu! pentru ca iubitorii de animale considera ca au numai drepturi. nu si obligatii. asa si cu cainii vagabonzi. iubitorii doar latra in favoarea cainilor, sa ramana pe strazi. dar iubitorii nu vor lua cainii acestia in veci. sa-i ingrijeasca, pe cheltuiala lor. nu le pasa. nu le pasa de oamenii muscati, de oamenii terorizati, de copiii care sunt speriati de haitele de caini. nu le pasa! cum se numeste nepasarea asta? pe scurt - nesimtire!

ei bine, cred ca marea masa a oamenilor care vor o tara civilizata ar trebui sa iasa pe strada, sa demonstreze si ei. nu impotriva cainilor. ci in favoarea ideii de civilizatie. de curatenie. de orase curate. impotriva nesimtirii!

joi, 24 februarie 2011

O superproductie...

Vorbea cineva, zilele trecute, de un posibil scenariu de film - intoarcerea la putere a lui Ceausescu. Cred ca personajul principal ar trebui sa fie cel colectiv, in acest caz. Multimea de politicieni si de afaceristi care, dupa 1990, s-au imbogatit peste noapte, in societatea asa-zis capitalista a Romaniei. Si care au promovat, vezi Doamne, ideile economiei de piata, ale democratiei, tra-la-la si tra-la-la. Ideea lor principala nici pomeneala sa fi fost democratia. Ci doar sa scape din chingile comuniste, ca sa aiba o singura liberate, aceea de a fura. Si acum sa-l vezi pe Ceausescu reintronat, ca un zeu, cu puteri depline, la Comitetul Central. Punctul culminant al filmului ar trebui sa fie transformarea peste noapte a tuturor "democraticilor", care se vor arunca la picioarele vechiului si noului stapan, plangand in hohote si spunand asa : iertati-ne, tovarasu', ca noi n-am stiut ce facem in 1989. Ca nu v-am sustinut, ca nu v-am aparat. Dar sa stiti ca noi, parazitii societatii, curvele cu chip de doamne din inalta societate, hotii cu chip de afaceristi, potlogarii cu chip de politicieni, limbistii cu chip de analisti politici, mancatorii de cacat cu chip de sindicalisti, noi toti, tovarase, toti am fost in acesti ani cu gandul la Cauza. Va amintiti ce se povestea in 1989, ca Ceausescu era in elicopterul cu care fugise de pe cladirera CC-ului si la un moment dat i-ar fi intrebat pe piloti daca ei cred in Cauza. Adica in socialism. Va dati seama, acum, cand nea Nicu ar fi din nou mare si tare, cum s-ar arunca toate "varfurile" politice si economice ale Romaniei postdecembriste la picioarele stapanului, sa-i linga pantofii si sa spuna ca ei au avut Cauza in suflet, in toti acesti 21 de ani. Capitalisti, democrati? Sa fim seriosi! N-am avut si nu avem decat smecheri care s-au folosit de "principii", ca sa ajunga la ciolan, si sa-l tina cat mai mult in propriul buzunar. Toti acesti cioflingari ar fi in stare acum sa linga in fund orice stapan, doar-doar sa-si pastreze ei averile. Si capul pe umeri. Ce transformare ar fi! Ce spectacol! Un film de vis! Sa vina iar Ceausescu la putere. Nu ca mi-as dori asa ceva, departe de mine gandul asta. Mi-ar placea insa spectacolul "elitelor" noastre, capabile sa treaca de la comunism la capitalism si apoi din nou la comunism, dupa cum bate "vantul". Ca sa ne dam seama, din acest jalnic tablou, cine sunt cu adevarat cei care ne-au condus pana acum. Si sa avem mai clar raspunsul la intrebarea - din cauza cui s-a ales praful de tara asta...

duminică, 6 februarie 2011

Oare asa sa fim?


Intrebarea cea mai delicata pentru noi, romanii, e de ce, de 21 de ani incoace, suntem papagali. Sau altii ne trateaza ca pe niste papagali. Sau conducatorii nostri considera ca e mai bine sa fim papagali. Sau cei mai destepti dintre noi - vezi aici intelectualitatea - considera ca a fi papagal e totuna cu a fi destept. E drept ca pe vremuri se numea snobism. Dar poate ca am trecut de acea bariera, in care snobul era mult mai putin curajos in a copia totul, asa cum o facem sau cum ni se impune sa facem azi.

Ma gandesc la orice. Pentru ca in orice domeniu putem fi papagali si chiar ni se ofera aceasta "sansa", dupa 1990 incoace. Sa mancam ca altii, sa dormim dupa modelul altora, sa facem sex dupa manualele altora, sa muncim dupa reguli de import, sa gandim dupa sabloanele pe care altii le-au gandit. Sa scriem, da, sa scriem, dupa cum altii considera ca e bine. Nu intamplator presa noastra "de ziare", vorba unui film clasic romanesc, s-a transformat intr-un urias malaxor de funduri goale, femei gonflabile, scandaluri orale si anale. Ca de, cica asta e formula din strainatate, ca sa faci rating - sper ca am scris corect - adica sa ai cititori. Asa am auzit ca ar fi facut companiile straine care au investit in presa romaneasca - studii de piata. Sa vada ce vor romanii sa citeasca. Si a rezultat - vezi Doamne - ca asta vor romanasii nostri - poze multe, text putin, ca "este" prosti si cu mintea "obosita", drept pentru care cele mai "bune" ziare ar fi alea cu multe poze.

Astia suntem cu adevarat?!...


duminică, 30 ianuarie 2011

Cainii vagabonzi. Pana cand?

Recenta dezbatere la televizor. Cativa reprezentanti sau doar simpli iubitori ai animalelor. Si autoritati locale – primari. Tema, evident, legata de femeia care a murit, zilele trecute, in Bucuresti, ucisa de cainii vagabonzi. Din pacate, nu e prima victima de acest fel in tara noastra! La un moment dat, mi-a atras atentia remarca celui de la asa-numita politie a animalelor, in fapt un ONG cu nume pompos. Adica o politie care, vezi Doamne, apara animalele. De cine? Se subintelege ca de oameni. Ma intreb cand va exista o politie a oamenilor, care sa-i apere de haitele de caini scapate deja de sub control. Dar sa revin la remarca domnului in cauza, care i-a replicat primarului din Brasov. Ceva de genul – comunitatea are obligatia sa ingrijeasca animalele strazii.

Asta este o mai veche tema abordata de sustinatorii cainilor vagabonzi. N-as spune iubitori de animale. Pentru ca e o mare diferenta. Exista o categorie de persoane sau de ONG-uri interesate doar de cainii vagabonzi. Nu i-am auzit pe acestia, de ani de zile incoace, sa pledeze si pentru drepturile altor animale, decat cainii vagabonzi. Desi avem o sumedenie de specii de animale si pasari salbatice in Romania care sunt pe cale de disparitie. Dar sa revin. S-a spus de catre sustinatorii cainilor vagabonzi ca oamenii sunt vinovati pentru aparitia cainilor fara stapan. A circulat mult timp legenda aceasta, cel putin pentru Bucuresti – multe cartiere care aveau case la curte au fost demolate si oamenii de acolo mutati la bloc. Iar cei care au parasit vechile case aveau si caini la curte. Cainii au ajuns pe strazi. Asa cica ar fi inceput fenomenul cainilor vagabonzi. Si de aici si afirmatia de acum – comunitatea are obligatia sa ingrijeasca patrupedele fara stapan. Comunitatea, ca din cauza ei au ajuns cainii pe strada!

Falsa afirmatie! Eu, de pilda, n-am avut casa la curte. Nici caine. Am stat o viata la bloc. La fel ca mine, cu siguranta, sute de mii de alti bucuresteni. Ca sa nu mai spun ca multi dintre locuitorii de azi ai Capitalei sunt bucuresteni prin adoptie. Au venit din provincie si s-au mutat aici direct la bloc, inainte de ’89, dar si dupa aceea. Si atunci de unde ideea ca bucurestenii sunt vinovati de acest fenomen al haitelor de patrupede care au pus stapanire pe strazi?

Ar trebui sa retina un lucru ONG-urile pentru protectia animalelor – comunitatile nu au niciun fel de obligatie pentru cainii vagabonzi. Nici legala, nici de alta natura. Situatia ar trebui judecata in cu totul alti termeni, si anume – toti iubitorii de animale, fie ONG-uri, fie persoane fizice, sa stranga bani, mana de la mana, din buzunarul lor, sa constituie un fond, si din acei bani sa construiasca adaposturi in afara oraselor, acolo sa fie dusi toti cainii vagabonzi, iar iubitorii lor sa le duca mancare, apa, medicamente, sa ecologizeze si zona din jurul acestor adaposturi.

Mai mult, din comunitate fac parte si oamenii muscati, de-a lungul timpului, de cainii vagabonzi. Statisticile arata ca numai in Bucuresti sunt in jur de 10.000 de oameni muscati de caini vagabonzi, in fiecare an. Acum ce sa faca acesti oameni? Sa dea bani pentru caini? Pentru cainii carora le-au cazut victime? Sa fim seriosi!

S-a anuntat deja ca Primaria Capitalei construieste un mare adapost pentru cainii vagabonzi, la Fundulea, unde ar incapea 20.000 de animale. Nu mai zic ca e putin. Unele estimari arata ca in Bucuresti ar fi la ora asta cam 100.000 de caini vagabonzi. Dar ce ma deranjeaza mai mult e ca se cheltuiesc bani din bugetul local. Din banii nostri, ai tuturor.

Si asta in conditiile in care, dupa 1990, ONG-urile pentru drepturile animalelor au primit sustinere materiala din Occident – medicamente, tratamente, poate si bani. Ce s-a facut cu acele ajutoare? Mai ales ca, de-a lungul timpului, ONG-urile au sustinut ca pot rezolva problema cainilor vagabonzi pe cale civilizata – sterilizarea lor. Si ce s-a facut? Nimic. Numarul cainilor vagabonzi a continuat sa creasca. La fel cum a crescut si tupeul iubitorilor de patrupede fara stapan, care nu-si asuma nicio raspundere pentru situatia la care s-a ajuns azi in orasele Romaniei. Ei raman numai cu "iubirea", pe care si-o clameaza, de cate ori au ocazia, in fata micilor ecrane, sustinand ca "protejatii" lor canini sa fie lasati in pace, pe strazi. Noi, cetatenii, in schimb, dam bani pentru cainii vagabonzi. Sa ne asiguram viitoarele muscaturi...

joi, 27 ianuarie 2011

Faptul ca nimeni nu ia nicio masura impotriva cainilor vagabonzi nu ma mai mira. De ani de zile, se mentine la noi o situatie de-a dreptul hilara. Ma uimeste, in primul rand, nepasarea celor care - sustin ei - iubesc animalele. Nu conteaza ca sunt muscati copii, femei, barbati, nu conteaza ca au fost sfasiati oameni, nu conteaza nici ca unii oameni au murit din cauza cainilor. E si cazul femeii din Bucuresti, care e acum in spital si se zbate intre viata si moarte, dupa ce a fost atacata si sfasiata de o haita de caini vagabonzi. Oare de ce exista atata indiferenta in sociatatea romaneasca fata de niste semeni de-ai nostri, care suporta chinuri groaznice? Ma gandesc si la chinurile de pe urma tratamentului antirabic - injectii pentru o buna perioada de timp. La care se adauga banii cheltuiti de cei care fac acest tratament. Poate ca indiferenta asta se explica printr-un fenomen generalizat - romanii sunt indiferenti fata de semenii lor, in orice situatie, nu numai cea legata de persoanele muscate de caini. "Nu ma intereseaza, daca nu mi s-a intamplat mie, putin imi pasa de altul", cam asta ar fi starea generala de spirit. Pe de alta parte, e o indiferenta care se traduce si altfel - romanilor nu le pasa daca o problema ramane in coada de peste, nerezolvata. Romanii invata sa convietuiasca alaturi de problema aceea. Nu s-o rezolve. Nu sa-si faca viata mai frumoasa, mai usoara. Asa convietuim si cu alte probleme ale societatii - coruptia, birocratia, mitocania, furturile si altele. Nu rezolvam nimic. Incercam sa ne adaptam. La fel si cu cainii. Ne e teama de ei, dar inchidem ochii si trecem mai departe. Ba mai mult, am dat o lege de protectie a cainilor, care poate fi tradusa asa - cainii au dreptul sa ne muste, iar oamenii au obligatia sa se lase muscati. O lege, la vremea cand a aparut, cu un profund caracter electoral. Ca de, voturile conteaza mai mult decat suferinta oamenilor. Ma intreb daca cei muscati de caini si-au dat votul initiatorului legii.

Sa aiba poporul asta creierul atat de "inghetat", incat nu mai reactioneaza la stimuli externi, nu mai are o gandire logica?

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Explozie. Cand auzi cuvantul asta te gandesti la razboi. Atac. Armata. Armata Romaniei ar putea detona o explozie? A mamaligii. Pentru ca asa erau etichetati romanii pana in ’89. De mamaliga. Adica lasi. Pana cand lasitatea le-a ajuns la maduva oaselor, trecand de stomac si de rinichi, si de ficat, si de toate. Si atunci romanii au explodat. De furie. Sa fie si de data asta momentul exploziei? Sunt curios ce-o sa faca trupele noastre – jandarmii, politistii. Cand rezervistii vor iesi pe strada, in 24 ianuarie. Cum au anuntat. In toata tara. Ce vor face fortele de ordine atunci? Ii vor imbranci iarasi pe acei oameni batrani, bolnavi, care au stat pe vremuri la fruntariile acestei tari? Sau se va produce explozia? Sociala. Pentru ca actuala putere a facut ca toate paturile sociale sa fie nemultumite. Tuturor li s-a luat cate ceva. Li s-a taiat salariul. Pensia. Tot. La toti.

Situatia e si mai albastra, avand in vedere declaratia recenta a inaltului reprezentant FMI, cum ca economia Romaniei nu misca. Nu da semne de revenire. Dupa doi ani de taieri. De sacrificii. De ce aceste taieri? Daca ele nu dau rezultatele scontate. Mai nou, politica guvernamentala a taiat si viata unor oameni. Care au aflat ca li s-a injumatatit pensia. Altii au intrat in spital, facand comotie cerebrala. Se taie tot. Si viata. Pana cand? Pana cand?

Ni se tot spune ca a crescut, de doi ani incoace, numarul sinuciderilor. Grav. Oameni ajunsi la disperare. Pentru ca nu mai au bani. Sa plateasca ratele la credite, sa-si hraneasca familia, copiii. Un roman s-a aruncat, luna trecuta, de la balconul Parlamentului. Asta sa fie solutia? Sa ne sinucidem? Sa dezertam? Apropo de Armata, ca tot am inceput cu acest subiect – dezertarea e cea mai mare dezonoare a unui soldat aflat pe campul de lupta. E o lasitate. O tradare. Fata de tara lui. Fata de el insusi. Cand tara este azi in colaps, romanii trebuie sa-si regaseasca puterea, vointa, curajul, de-a iesi la lupta. De-a nu dezerta. Sa nu fuga din calea asupritorilor. Nu. Ci sa iasa la lupta. Nu moartea ne e calea spre fericire. Ci viata. Si nu noi, poporul, trebuie sa plecam. De aici. Ci ei, conducatorii…

joi, 20 ianuarie 2011

Mancatorul de cacat va fi ridicat la rangul de meserias


Statul roman ar vrea sa dea bani la candidati. De orice fel. Cate 500 de milioane de lei vechi de caciula. Ca vrei sa fii primar, consilier local, orice, deputat, senator. Primesti bani de la stat. Pentru campania electorala, pentru afise, pentru publicitate de orice fel. Adica pentru a manca cacat. Ca asta se face in campania electorala. Bine, bine, rahatul e dezgustator. Bleah! Dar dupa... He-he. Ramai cu banii, vere! Va dati seama? - 500 de milioane de lei vechi. Inghiti o data si gata. Hap! Ca la pastile. O iei o data, e nasoala la gust, dar stii ca-ti face bine dup-aia. Asa si cu rahatul. Mananci in campanie, apoi ramai cu banii. Si ce bine va fi!


Stati asa, ca nu-i asa! Zic autoritatile. Cica fiecare candidat va trebui, dupa campanie, sa vina cu documente justificative, chitante, hartii, sa deconteze banii cheltuiti in campanie. Adica sa nu poata sa ramana omul cu banii in buzunar, sa-i dea pe curve si bautura? Ma lasi! Chiar asa? Oare nu se practica in Romania, de ani buni, manevra cu chitantele masluite care sa dovedeasca niste cheltuieli inexistente in realitate?! Chiar asa de prosti ii credeti pe smecheri? Adica sa ia ei banii pentru campanie si sa-i dea pe afise, pe spoturi la televiziune, pe prostii d-astea? Ca doar ei n-au de gand sa castige neaparat un post anume, sa fie primari, mai nene. A, daca le iese si gaselnita asta cu un post baban - si mai bine. Dar daca nu, macar sa se aleaga, vorba aia, cu ceva. Ei vor banii, frate. Acum, pe loc - 500 de milioane de lei vechi. Ce-i in mana, nu-i minciuna! Asa-i?

joi, 6 ianuarie 2011

Am inceput anul bine, ce sa zic! Crime, jafuri. Te mai miri ce mai lipseste, ca sa fie tacamul complet. Poate un cutremur, ceva, niste inundatii si gata, suntem noi, romanii, dupa cum ne-am invatat cu viata asta de doi bani, de ani de zile incoace. Colac peste pupaza, nici Europa nu ne mai vrea. Cam tarziu, totusi, frati europeni. Cam tarziu. Deja suntem la voi in casa. In camara. Apropo, ati mai bagat si voi un ochi, din cand in cand, sa vedeti daca a mai ramas ceva prin camara voastra, dupa ce au dat romanii iama in ea? Si acum voi, europenii, ne spuneti pas. Adica s-o lasam balta cu visul Schengen. Ca nu-i de nasul nostru. Ca avem o tara corupta, dominata de politicieni prosti. Si asa mai departe.


Dar oare chiar asta merita poporul roman? Sa stearga toti pe jos cu flamura viselor noastre de oameni cinstiti? Pentru ca totusi, daca stam si ne uitam bine la tara asta, dominanti sunt cei cinstiti. Cei care isi vad de treaba. Otrepele sunt guralive. Putine, dar guralive. Ele ies in fata. Numai ele. Peste tot par sa fie, si la orice ora. Cred ca in Romania oamenii normali sunt sub ocupatia celor tupeisti si nemernici. Grav, daca am ajuns in situatia in care o minoritate - nu etnica, atentie, ci una imorala - a ajuns sa domine majoritatea cinstita, dar tacuta. Pana cand? Pana cand corectitudinea, bunatatea, frumusetea sufleteasca se vor mai afla sub bocancul unsuros al prostiei, incompetentei si rautatii? Pana cand? Ei bine, pana cand ne-o ajunge noua, celor multi, cutitul la os. Dar chiar mai e mult pana atunci? Sau nu mai simtim durerea...