luni, 27 iunie 2011

CATEDRALA NEAMULUI

Catedrala neamului ar trebui sa fie in sufletele noastre, nu in ziduri. Degeaba facem ziduri. Ce fel de suflete vor sta intre ele? Ce fel de suflete se vor ruga intre ele? Se vor ruga? Oare de ce? Oare pentru ce? Pentru prea multe pacate, pe care oamenii si le stiu deja? Poporul asta s-a inrait atat de mult, incat vezi la tot pasul frati care se omoara pentru o palma de pamant, oameni care se bat pentru averi, se mananca intre ei, la figurat, evident. Multi umbla dupa profituri licite sau ilicite. Cine mai crede cu adevarat in Dumnezeu? Si in conditiile astea biserica noastra nationala, care ea insasi e plina de pacate, se gandeste la ce? Sa faca o catedrala. Pentru ce? Si pentru cine? Cred ca acea catedrala nu din caramizi, beton si sticla ar trebui sa fie, ci din inimi. In inimi! Acolo trebuie sa stea. Daca va fi acolo, ar fi cea mai mare realizare, mai mare decat cea mai impozanta cladire din lume. Preotii ar trebui sa fie ei insisi alti oameni, cu alt comportament, sa dea exemplu de credinta si de cinste, sa le vorbeasca oamenilor de adevaratele valori. Scoala, la randul ei, ar trebui sa formeze caratere, sa formeze oameni cinstiti. Familia ar trebui sa nu-si uite copiii, sa-i educe. Iata cum se poate construi acea catedrala adevarata, in sufletele oamenilor, in sufletele viitoarelor generatii. Asta ar fi o catedrala pe care niciun cutremur n-o va slabi, nicio furtuna n-o va darama. Nu de ziduri avem nevoie, ci de suflete. Daca le mai avem...

6 comentarii:

Diana spunea...

Bisericile si catedralele s-au inmultit foarte mult in ultimii ani, dar nu se observa ca sunt din ca in ca mai goale.

Dan Gheorghe spunea...

da, e adevarat, nu sunt goale bisericile. dar cat de credinciosi sunt cei care le calca pragul? am observat destui oameni care se comporta in biserica de parca ar bifa doar un lucru facut, pentru ca trebuie facut, mai ales la marile sarbatori. dar nu cred ca ei simt cu adevarat ceva in timpul slujbei.

Diana spunea...

Da, perfect adevarat ca traditiile de sarbatori care si-au pierdut pentru marea majoritate adevarata insemnatate. In ultimul timp am observat ca o sarbatoare crestina este doar un prilej de-a iesi la gratare, etc. Nu stiu daca e doar de acum acest fenomen sau abia acum il constientizez.
Oamenii au pierdut sentimentul de liniste pe care odinioara il cautau si-l gaseau in biserica.

Dan Gheorghe spunea...

cred ca e o acumulare in timp. poate ca si pe vremea comunismului s-a pierdut mult din credinta, mergandu-se pe ateism. pe de alta parte, nici la biserica nu mai intalnesti oameni de calitate. ma refer la preoti. sunt tot mai putini oameni care sa fie un model de viata.

Essentials spunea...

În ziua de azi Dumnezeu se pierde printre indivizi răsfiraţi pe ici pe colo; nu mai există 'credinţa în masă'. Dacă pruncii n-ar fi botezaţi de mici, nu ştiu câţi s-ar mai numi creştini. Apartenţa la o religie îi face pe oameni creştini şi nu convigerea personală, înţelegerea principiilor ce stau la baza creştinismului.
Suntem purtaţi de inerţie de către obiceiurile şi datinele din străbuni, de mult apărute (că doar suntem creştini dinainte de Hristos - cum spunea un 'erudit' om de vază în Ţara asta Românească - - să-i fie ruşinea uşoară).

Dan Gheorghe spunea...

ar trebui sa ne regasim, ca oameni, ca sa avem credinta in Dumnezeu. multi insa au azi credinta numai in lucruri materiale...