duminică, 30 ianuarie 2011

Cainii vagabonzi. Pana cand?

Recenta dezbatere la televizor. Cativa reprezentanti sau doar simpli iubitori ai animalelor. Si autoritati locale – primari. Tema, evident, legata de femeia care a murit, zilele trecute, in Bucuresti, ucisa de cainii vagabonzi. Din pacate, nu e prima victima de acest fel in tara noastra! La un moment dat, mi-a atras atentia remarca celui de la asa-numita politie a animalelor, in fapt un ONG cu nume pompos. Adica o politie care, vezi Doamne, apara animalele. De cine? Se subintelege ca de oameni. Ma intreb cand va exista o politie a oamenilor, care sa-i apere de haitele de caini scapate deja de sub control. Dar sa revin la remarca domnului in cauza, care i-a replicat primarului din Brasov. Ceva de genul – comunitatea are obligatia sa ingrijeasca animalele strazii.

Asta este o mai veche tema abordata de sustinatorii cainilor vagabonzi. N-as spune iubitori de animale. Pentru ca e o mare diferenta. Exista o categorie de persoane sau de ONG-uri interesate doar de cainii vagabonzi. Nu i-am auzit pe acestia, de ani de zile incoace, sa pledeze si pentru drepturile altor animale, decat cainii vagabonzi. Desi avem o sumedenie de specii de animale si pasari salbatice in Romania care sunt pe cale de disparitie. Dar sa revin. S-a spus de catre sustinatorii cainilor vagabonzi ca oamenii sunt vinovati pentru aparitia cainilor fara stapan. A circulat mult timp legenda aceasta, cel putin pentru Bucuresti – multe cartiere care aveau case la curte au fost demolate si oamenii de acolo mutati la bloc. Iar cei care au parasit vechile case aveau si caini la curte. Cainii au ajuns pe strazi. Asa cica ar fi inceput fenomenul cainilor vagabonzi. Si de aici si afirmatia de acum – comunitatea are obligatia sa ingrijeasca patrupedele fara stapan. Comunitatea, ca din cauza ei au ajuns cainii pe strada!

Falsa afirmatie! Eu, de pilda, n-am avut casa la curte. Nici caine. Am stat o viata la bloc. La fel ca mine, cu siguranta, sute de mii de alti bucuresteni. Ca sa nu mai spun ca multi dintre locuitorii de azi ai Capitalei sunt bucuresteni prin adoptie. Au venit din provincie si s-au mutat aici direct la bloc, inainte de ’89, dar si dupa aceea. Si atunci de unde ideea ca bucurestenii sunt vinovati de acest fenomen al haitelor de patrupede care au pus stapanire pe strazi?

Ar trebui sa retina un lucru ONG-urile pentru protectia animalelor – comunitatile nu au niciun fel de obligatie pentru cainii vagabonzi. Nici legala, nici de alta natura. Situatia ar trebui judecata in cu totul alti termeni, si anume – toti iubitorii de animale, fie ONG-uri, fie persoane fizice, sa stranga bani, mana de la mana, din buzunarul lor, sa constituie un fond, si din acei bani sa construiasca adaposturi in afara oraselor, acolo sa fie dusi toti cainii vagabonzi, iar iubitorii lor sa le duca mancare, apa, medicamente, sa ecologizeze si zona din jurul acestor adaposturi.

Mai mult, din comunitate fac parte si oamenii muscati, de-a lungul timpului, de cainii vagabonzi. Statisticile arata ca numai in Bucuresti sunt in jur de 10.000 de oameni muscati de caini vagabonzi, in fiecare an. Acum ce sa faca acesti oameni? Sa dea bani pentru caini? Pentru cainii carora le-au cazut victime? Sa fim seriosi!

S-a anuntat deja ca Primaria Capitalei construieste un mare adapost pentru cainii vagabonzi, la Fundulea, unde ar incapea 20.000 de animale. Nu mai zic ca e putin. Unele estimari arata ca in Bucuresti ar fi la ora asta cam 100.000 de caini vagabonzi. Dar ce ma deranjeaza mai mult e ca se cheltuiesc bani din bugetul local. Din banii nostri, ai tuturor.

Si asta in conditiile in care, dupa 1990, ONG-urile pentru drepturile animalelor au primit sustinere materiala din Occident – medicamente, tratamente, poate si bani. Ce s-a facut cu acele ajutoare? Mai ales ca, de-a lungul timpului, ONG-urile au sustinut ca pot rezolva problema cainilor vagabonzi pe cale civilizata – sterilizarea lor. Si ce s-a facut? Nimic. Numarul cainilor vagabonzi a continuat sa creasca. La fel cum a crescut si tupeul iubitorilor de patrupede fara stapan, care nu-si asuma nicio raspundere pentru situatia la care s-a ajuns azi in orasele Romaniei. Ei raman numai cu "iubirea", pe care si-o clameaza, de cate ori au ocazia, in fata micilor ecrane, sustinand ca "protejatii" lor canini sa fie lasati in pace, pe strazi. Noi, cetatenii, in schimb, dam bani pentru cainii vagabonzi. Sa ne asiguram viitoarele muscaturi...

joi, 27 ianuarie 2011

Faptul ca nimeni nu ia nicio masura impotriva cainilor vagabonzi nu ma mai mira. De ani de zile, se mentine la noi o situatie de-a dreptul hilara. Ma uimeste, in primul rand, nepasarea celor care - sustin ei - iubesc animalele. Nu conteaza ca sunt muscati copii, femei, barbati, nu conteaza ca au fost sfasiati oameni, nu conteaza nici ca unii oameni au murit din cauza cainilor. E si cazul femeii din Bucuresti, care e acum in spital si se zbate intre viata si moarte, dupa ce a fost atacata si sfasiata de o haita de caini vagabonzi. Oare de ce exista atata indiferenta in sociatatea romaneasca fata de niste semeni de-ai nostri, care suporta chinuri groaznice? Ma gandesc si la chinurile de pe urma tratamentului antirabic - injectii pentru o buna perioada de timp. La care se adauga banii cheltuiti de cei care fac acest tratament. Poate ca indiferenta asta se explica printr-un fenomen generalizat - romanii sunt indiferenti fata de semenii lor, in orice situatie, nu numai cea legata de persoanele muscate de caini. "Nu ma intereseaza, daca nu mi s-a intamplat mie, putin imi pasa de altul", cam asta ar fi starea generala de spirit. Pe de alta parte, e o indiferenta care se traduce si altfel - romanilor nu le pasa daca o problema ramane in coada de peste, nerezolvata. Romanii invata sa convietuiasca alaturi de problema aceea. Nu s-o rezolve. Nu sa-si faca viata mai frumoasa, mai usoara. Asa convietuim si cu alte probleme ale societatii - coruptia, birocratia, mitocania, furturile si altele. Nu rezolvam nimic. Incercam sa ne adaptam. La fel si cu cainii. Ne e teama de ei, dar inchidem ochii si trecem mai departe. Ba mai mult, am dat o lege de protectie a cainilor, care poate fi tradusa asa - cainii au dreptul sa ne muste, iar oamenii au obligatia sa se lase muscati. O lege, la vremea cand a aparut, cu un profund caracter electoral. Ca de, voturile conteaza mai mult decat suferinta oamenilor. Ma intreb daca cei muscati de caini si-au dat votul initiatorului legii.

Sa aiba poporul asta creierul atat de "inghetat", incat nu mai reactioneaza la stimuli externi, nu mai are o gandire logica?

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Explozie. Cand auzi cuvantul asta te gandesti la razboi. Atac. Armata. Armata Romaniei ar putea detona o explozie? A mamaligii. Pentru ca asa erau etichetati romanii pana in ’89. De mamaliga. Adica lasi. Pana cand lasitatea le-a ajuns la maduva oaselor, trecand de stomac si de rinichi, si de ficat, si de toate. Si atunci romanii au explodat. De furie. Sa fie si de data asta momentul exploziei? Sunt curios ce-o sa faca trupele noastre – jandarmii, politistii. Cand rezervistii vor iesi pe strada, in 24 ianuarie. Cum au anuntat. In toata tara. Ce vor face fortele de ordine atunci? Ii vor imbranci iarasi pe acei oameni batrani, bolnavi, care au stat pe vremuri la fruntariile acestei tari? Sau se va produce explozia? Sociala. Pentru ca actuala putere a facut ca toate paturile sociale sa fie nemultumite. Tuturor li s-a luat cate ceva. Li s-a taiat salariul. Pensia. Tot. La toti.

Situatia e si mai albastra, avand in vedere declaratia recenta a inaltului reprezentant FMI, cum ca economia Romaniei nu misca. Nu da semne de revenire. Dupa doi ani de taieri. De sacrificii. De ce aceste taieri? Daca ele nu dau rezultatele scontate. Mai nou, politica guvernamentala a taiat si viata unor oameni. Care au aflat ca li s-a injumatatit pensia. Altii au intrat in spital, facand comotie cerebrala. Se taie tot. Si viata. Pana cand? Pana cand?

Ni se tot spune ca a crescut, de doi ani incoace, numarul sinuciderilor. Grav. Oameni ajunsi la disperare. Pentru ca nu mai au bani. Sa plateasca ratele la credite, sa-si hraneasca familia, copiii. Un roman s-a aruncat, luna trecuta, de la balconul Parlamentului. Asta sa fie solutia? Sa ne sinucidem? Sa dezertam? Apropo de Armata, ca tot am inceput cu acest subiect – dezertarea e cea mai mare dezonoare a unui soldat aflat pe campul de lupta. E o lasitate. O tradare. Fata de tara lui. Fata de el insusi. Cand tara este azi in colaps, romanii trebuie sa-si regaseasca puterea, vointa, curajul, de-a iesi la lupta. De-a nu dezerta. Sa nu fuga din calea asupritorilor. Nu. Ci sa iasa la lupta. Nu moartea ne e calea spre fericire. Ci viata. Si nu noi, poporul, trebuie sa plecam. De aici. Ci ei, conducatorii…

joi, 20 ianuarie 2011

Mancatorul de cacat va fi ridicat la rangul de meserias


Statul roman ar vrea sa dea bani la candidati. De orice fel. Cate 500 de milioane de lei vechi de caciula. Ca vrei sa fii primar, consilier local, orice, deputat, senator. Primesti bani de la stat. Pentru campania electorala, pentru afise, pentru publicitate de orice fel. Adica pentru a manca cacat. Ca asta se face in campania electorala. Bine, bine, rahatul e dezgustator. Bleah! Dar dupa... He-he. Ramai cu banii, vere! Va dati seama? - 500 de milioane de lei vechi. Inghiti o data si gata. Hap! Ca la pastile. O iei o data, e nasoala la gust, dar stii ca-ti face bine dup-aia. Asa si cu rahatul. Mananci in campanie, apoi ramai cu banii. Si ce bine va fi!


Stati asa, ca nu-i asa! Zic autoritatile. Cica fiecare candidat va trebui, dupa campanie, sa vina cu documente justificative, chitante, hartii, sa deconteze banii cheltuiti in campanie. Adica sa nu poata sa ramana omul cu banii in buzunar, sa-i dea pe curve si bautura? Ma lasi! Chiar asa? Oare nu se practica in Romania, de ani buni, manevra cu chitantele masluite care sa dovedeasca niste cheltuieli inexistente in realitate?! Chiar asa de prosti ii credeti pe smecheri? Adica sa ia ei banii pentru campanie si sa-i dea pe afise, pe spoturi la televiziune, pe prostii d-astea? Ca doar ei n-au de gand sa castige neaparat un post anume, sa fie primari, mai nene. A, daca le iese si gaselnita asta cu un post baban - si mai bine. Dar daca nu, macar sa se aleaga, vorba aia, cu ceva. Ei vor banii, frate. Acum, pe loc - 500 de milioane de lei vechi. Ce-i in mana, nu-i minciuna! Asa-i?

joi, 6 ianuarie 2011

Am inceput anul bine, ce sa zic! Crime, jafuri. Te mai miri ce mai lipseste, ca sa fie tacamul complet. Poate un cutremur, ceva, niste inundatii si gata, suntem noi, romanii, dupa cum ne-am invatat cu viata asta de doi bani, de ani de zile incoace. Colac peste pupaza, nici Europa nu ne mai vrea. Cam tarziu, totusi, frati europeni. Cam tarziu. Deja suntem la voi in casa. In camara. Apropo, ati mai bagat si voi un ochi, din cand in cand, sa vedeti daca a mai ramas ceva prin camara voastra, dupa ce au dat romanii iama in ea? Si acum voi, europenii, ne spuneti pas. Adica s-o lasam balta cu visul Schengen. Ca nu-i de nasul nostru. Ca avem o tara corupta, dominata de politicieni prosti. Si asa mai departe.


Dar oare chiar asta merita poporul roman? Sa stearga toti pe jos cu flamura viselor noastre de oameni cinstiti? Pentru ca totusi, daca stam si ne uitam bine la tara asta, dominanti sunt cei cinstiti. Cei care isi vad de treaba. Otrepele sunt guralive. Putine, dar guralive. Ele ies in fata. Numai ele. Peste tot par sa fie, si la orice ora. Cred ca in Romania oamenii normali sunt sub ocupatia celor tupeisti si nemernici. Grav, daca am ajuns in situatia in care o minoritate - nu etnica, atentie, ci una imorala - a ajuns sa domine majoritatea cinstita, dar tacuta. Pana cand? Pana cand corectitudinea, bunatatea, frumusetea sufleteasca se vor mai afla sub bocancul unsuros al prostiei, incompetentei si rautatii? Pana cand? Ei bine, pana cand ne-o ajunge noua, celor multi, cutitul la os. Dar chiar mai e mult pana atunci? Sau nu mai simtim durerea...