joi, 13 iunie 2013

Chiar avem viitor?!...

Greu, daca nu imposibil sa mai gasesti un popor care cu atat de multa bucurie se sfasie din interior. Unii pe altii ar vrea romanii sa se stie sfarsiti. Si nimic din numele vecinului sau prietenului sa nu mai ramana. Incat natia tinde sa se transforme intr-o balta murdara, grabita spre strafundul pamantului, sa piara.

 

Asa suntem noi? Aproape ca nu-mi vine sa cred. Daca ne-am uita in oglinda, probabil ca lumina zilei s-ar sfarsi brusc, iar sticla se va sparge in mii de blesteme.

 

Cati turnatori erau in tara asta, in 1989? Am auzit niste cifre de-a dreptul infioratoare – doua sau patru milioane? Atat de multi? Cert pare a fi totusi faptul ca un fenomen se nascuse in anii ’80. Turnatorii platiti. Deci cei care nu erau devotati nici cauzei, nici gandului de razbunare, ci numai banului.

 

Securitatea facea astfel un exercitiu de capitalism, iata, in plin comunism. Informatiile costau. Era o afacere infloritoare. Dar cat de infloritoare o fi azi, in capitalism, metoda comunista!

 

Cate ceva sa spun acum si despre Experimentul Pitesti. Probail ca multi stiu despre ce e vorba. Dar la un moment dat s-a pus o intrebare esentiala – in care tara comunista a mai fost incercat acest mod de a-i aduce pe oameni in stare sa se sfasie intre ei? Organizat. La scara nationala.

 

Infiorator sa afli ca, din tot lagarul socialist est-european, numai la noi sovietica inventie a fost aplicata. Potrivit documentelor vremii, un detinut care accepta sa devina tortionar pentru colegii sai de celula, deci punandu-se in slujba regimului opresiv, exclama din dulcea gandire a traditiei noastre – ma fac frate cu dracu’, pana trec puntea.

 


Dumnezeule, chiar avem viitor?!...

Niciun comentariu: