joi, 31 decembrie 2015

Macar de noi insine sa avem parte...



Nu putini sunt cei care sustin ca Romania e o colonie teleghidata de puteri straine. Eu nu impartasesc catusi de putin aceasta teorie. Daca ne merge rau, noi suntem vinovati. Daca nu gasim un drum al nostru, noi suntem responsabili. As merge chiar mai departe, spunand ca tara asta e sub dominatia propriilor ei pacate.

Ne aflam sub cizma unui sistem care ne seaca pana si de aerul pe care il respiram. Nu guvernantii, nu presedintele, nu partidele conduc cu adevarat. Ci o categorie de indivizi, invizibili, la prima vedere, din esaloanele inferioare. A nu se citi doar administratia statului. Pentru ca, la nivelul cel mai de jos, interesele nu mai au niciun fel de culoare. Cand e vorba de a mentine totul sub control. Sefi, sefuleti, sefulici. Cei care cu „sarumana coana guvernare noua” ling papucii fiecarei puteri centrale abia instalata si isi prelungesc in acest mod starea de jupani.

Vorbim frumos si cu avant despre lupta impotriva coruptiei. Nu de putine ori, ani si ani la rand, chiar lupii, sacalii si vulpile au umplut paginile ziarelor si studiourile televiziunilor, infierand coruptia. Evident, fara ca aceasta lupta sa atinga acele interese care nu trebuie miscate din loc. Dupa principiul „sa se dea cu matura, dar sa nu se curete gunoiul”. Si chiar asa s-a facut. Altfel, nu am dus lipsa de sloganuri, din 1990 incoace, privitoare la felul in care trebuie sa evolueze Romania. Am fost mai intai „salvati”, pe urma am trecut prin „reforma” si „schimbare”, azi traim „resetarea”. Dupa cum se contura noua putere, se inventa alta lozinca. Evident, totul facut de aceeasi categorie de indivizi, cei din sistemul care schimba guvernarile ca pe ciorapi. „Sarumana sefule, suntem aici, va slujim, contati pe noi!”.

Sistemul are, din pacate, o baza foarte solida, in felul de a gandi al multor romani. Dispusi la compromisuri pentru cel mai mic avantaj. Negociezi, cumperi, ai de toate, permis auto, diplome universitare, parcare pentru automobilul personal, note bune la scoala pentru odrasla ta. Ca sa ma refer doar la maruntisuri. Ca daca incepem cu padurile, casele si livezile revendicate, si multe altele, ne apuca dimineata tot vorbind.

Tot acest mod de actiune nu a fost inventat de noua democratie. Reguli din vechime, vorba aia. Au supravietuit chiar si pe vremea comunismului „triumfator”. Doar ca atunci era suficient sa „canti” unde trebuie, ca sa ai la dispozitie un post de conducere, titluri care mai de care, masini, vacante in strainatate. Azi, in economia de piata, vorbim de ceva mai fin. Clantele. Care trebuie unse. Bine de tot. Pana la stralucirea guvernarii. Si abia atunci vei avea osul la care ai visat.

Romania nu e totusi tara lichelelor, pupatorilor in fund, smecherilor si mincinosilor. Este, mai presus de toate, a oamenilor normali, pe care in drumurile mele i-am intalnit peste tot. Sunt cei care tac, care isi vad de treaba, care nu se bat cu pumnul in piept, nu fac valuri, nu scriu omagii conducatorilor. Dar nici nu se amagesc cu sperantele unei vieti mai bune. Se multumesc cu putinul pe care il au. Uneori dramatic de putin. Oamenii competenti se dau la o parte. Unii au plecat in strainatate, nu pentru salarii mai mari, cat in principal pentru ca acolo valoarea este apreciata. Altii, care au ramas in tara, nu se baga in troaca, pentru a se feri sa fie mancati de porci.

Acesti tacuti nu trebuie sa mai taca. Trebuie sa ajungem sa avem parte de prezentul si de viitorul nostru. Sa avem parte, in sfarsit, de noi insine. Eu, cel putin, m-am saturat de jigodii. Dar, mai important, nu vreau ca si copilul meu sa se impiedice de acelasi sistem. Al ipocritilor. Al celor care vor sa para ceea ce nu sunt.

joi, 26 noiembrie 2015

Si totusi...

Daca doua statii ale RATB din Bucuresti vor primi o denumire noua, “Colectiv”, in loc de “Marasesti”, atunci propun, in compensatie, ca Ministerul Educatiei sa readuca in programa scolara un personaj eliminat din manuale, Maria Ion Zaharia. Fetita care, la numai 12 ani, si-a dat viata pe campul de lupta, in cea mai cumplita si totodata stralucitoare batalie a neamului romanesc, Marasesti.

Maria se stinge din viata in ziua de 6 august, in timp ce servea ca observator pentru o baterie romaneasca de tunuri. A fost ziua cea mai dramatica, un moment de cotitura din intreaga operatiune militara, care a inclinat decisiv balanta in favoarea romanilor. Povestea copilei a existat in programa scolara interbelica, dar si in timpul comunismului. Este insa eliminata dupa instaurarea democratiei originale, de dupa 1990, probabil din cauza ca Maria nu era demna de a fi considerata un simbol al curajului si demnitatii romanesti.

Departe de mine gandul de a lua pozitie fata de schimbarea denumirii unei statii de transport public din Capitala. Este, in fapt, doar o statie si nimic mai mult. Oricum, cei mai multi calatori nici macar nu baga de seama cum se numeste statia in sine. Cat despre cazul “Colectiv”, vom uita cat de curand. Asa cum i-am uitat si pe tinerii care au murit in 1989. Auzeam chiar zilele trecute pe cineva, la televizor, spunand ca in numele celor care au murit in clubul respectiv trebuie sa construim o noua Romanie. Dar oare in numele tinerilor din 1989 nu mai trebuie sa facem nimic in tara asta?


Ce sa mai spun de jertfa suprema a celor 30.000 de ostasi romani de la Marasesti. Si ei au murit pentru o Romanie mai buna. O tara unde, din cate constatam azi, nici macar umbrele lor nu mai au loc…

marți, 24 noiembrie 2015

Uite, e si asta o istorie

Cum a evoluat lozinca, la noi, la romani, din 1990 incoace. Lozinca politica. Pentru ca poporul sa simta. Sa vibreze. Si sa voteze. Mai intai, salvarea. Adica Frontul. Salvarii. Nationale. Va amintiti? Salvare. Trebuia sa fim salvati. De cine, nu mai conteaza. Apoi s-a nascut reforma. Sa se reformeze. Cine? Nu pare important. Mai departe. Schimbarea. Sa ne schimbam. Sa va schimbati. Sa se schimbe. Nu va ganditi la ciorapi! Acum, resetarea. Nu-i de vina calculatorul! Si uite asa, din lozinca in lozinca, mergem. Te intrebi spre ce. Ne miscam, nu stam pe loc. Asta e important, nu? Salvare si reforma, schimbare si resetare. Ce urmeaza? Organele de partid si de stat vor planifica si ne vor spune. La timpul potrivit.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Cocalari in haine occidentale

Ma uit la evenimentele din ultima vreme. Cu patronii de cluburi, restaurante, bodegi din Bucuresti si din alte orase. Remarc, in primul rand, tineretea acestor oameni. Si mai vad ca sunt din lumea buna. Unii dintre ei, vedete culinare de televiziune. Daca stai de vorba cu asemenea indivizi, constati ca au un aer boem. Sunt educati in strainatate. Sau cel putin si-au facut veacul prin Vest, capatand acolo experienta profesionala. Sunt poligloti si iti dau lectii de liberalism in gandire, fara a ma referi in acest caz la politica. Ar fi in stare sa-ti insire o serie intreaga de concepte despre civilizatie si respect, gusturi alese, in orice materie, facand-ti aplogia drepturilor si libertatilor.

Poti spune astfel ca lumea noastra, romaneasca, are sansa unei schimbari radicale. Pe care o tot asteptam de atata amar de vreme. Uite, dom-ne, vine generatia tanara, care nu mai seamana cu golanii anilor ’90, cei cu averi construite peste noapte, furand o Romanie intreaga. Gata cu fostii comunisti ori securisti. cei care au “mostenit” agoniseala odiosului regim rosu, transformandu-se din activisti in patroni.

Ce constatam, in schimb? Ca tinerii de azi, patronii de care vorbesc, sunt la fel de cocalari ca si predecesorii lor. Cand e vorba de afaceri, isi dau jos haina occidentala si o imbraca pe cea damboviteana. Toate informatiile care vin din anchetele penale ne dau imaginea unor rechini care-si bat joc de clienti si de proprii angajati. Cauta orice modalitate de a pacali statul. Ca sa-si umple ei buzunarele. Cat mai repede si mai eficient. Si atunci vin si intreb ce se schimba cu adevarat?

Ce sa mai zic de politica?!...

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Mai avem nevoie de inca un SMURD. Dar unul dedicat prevenirii dezastrelor

Nenorocirea care s-a intamplat azi-noapte intr-un club din Bucuresti ne arata ca avem nevoie de un al doilea SMURD. Cel de-al doilea trebuie sa previna nenorocirile.

Precum spelunca mortii din Capitala, multe altele sunt in toata tara, baruri, restaurante, stabilimente. Care functioneaza fara autorizatii. Sau cu autorizatii luate pe genunchi.

A, ca se fac controale?! Da, si? Care e rezultatul? Se dau amenzi? Cum spunea un primar de sector. Ca s-a controlat clubul ars. Control facut in urma cu cateva zile. Si ca s-au aplicat amenzi pentru o serie de nereguli.

Amenzile sunt frectie la picior de lemn. Cei amendati pot foarte bine, a doua zi dupa control, sa conteste in instanta amenda. Si urmeaza un proces pana la calendele grecesti. Clubul sau restaurantul continua sa functioneze, in timpul procesului, fara sa remedieze nicio neregula, incalcand in continuare legea. S-a intrebat vreodata cineva cati dintre cei amendati pentru diverse nereguli au si platit, in cele din urma, amenda? Ca sa nu mai spun ce se intampla dupa plata amenzii. Nimic!


Alta trebuie sa fie calea de eliminare a tuturor celor care fac cluburi si restaurante fara nicio autorizatie, dupa principiul “investitie minima, profit maxim”. Acea noua cale este masura desfiintarii. Pentru cea mai mica neregula - personal necalificat, mancare stricata, instalatii electrice defecte - disparitia din temelii a speluncii, fara alte discutii, fara amenzi, fara interpretari. Dar pentru asta avem nevoie de o reforma radicala. De o institutie nationala care sa fie capabila sa tina totul sub control. Sa nu mai existe situatii in care tot felul de smecheri, cu bani multi sau cu spate politic solid, fac baruri si cluburi si calca legea in picioare. Fara sa le pese de autorizatii. Si mai ales fara sa le pese de viata oamenilor. 

miercuri, 9 septembrie 2015

Fratelui nostru, Mitica, din Chisinau, de trei ori “Ura”!

Limba romana au vrut s-o faca praf rusii in Basarabia, in perioada sovietizarii. La fel si istoria. Si cultura. Si tot. Aproape ca reusisera. Ar fi considerat ei toate astea o mare victorie. Da, dar totusi ar trebui sa se consemneze ca marelui imperiu i-a stat in gat un personaj memorabil. Specific romanilor. Mitica. Pe el n-au reusit sovieticii sa-l induplece, nici sa vorbeasca, nici sa gandeasca ruseste. Nu, clar, nu.

Mitica al nostru, cel de la Chisinau, a ramas, dintotdeauna, frate bun cu Mitica de la Bucuresti, de la Cluj, din Banat, din Vaslui, din Constanta, din Oltenia. Mitica zice una si face alta. La el e alba cand e neagra, si e neagra cand e alba. Rade cand trebuie sa planga si plange cand e vorba de jelit. Vorbeste mult si nu face nimic. Cand se apuca de vreo treaba, o lasa balta pe la jumatatea drumului. Vrea sa para ce nu e, si cand nu e nimic, el tine musai sa fie ceva. Se face ca nu aude, dar intelege tot. Spune ca se pricepe la orice, dar el habar n-are de nimic. Si culmea e ca daca nu curge, pica. Las’, nene, ca merge si asa!

Concluzia, ca e si o concluzie aici. Mitica e cel mai mare patriot. Datorita lui, romanii n-au fost niciodata despartiti. Granite, ce granite?! Hai, frate, sa fim seriosi!

Si eu ma tot intrebam, cand am fost la Chisinau, ce se intampla de ma simt ca acasa?!...





miercuri, 10 iunie 2015

Ma si gandesc cum stateau ei in jurul unei mese si scriau

Asa, in ritmul manelelor din timpul dictatorului. Ceva de genul Partidul si Poporul. Ei, si deodata le-a venit ideea. Era in miez de noapte. Multe sticle se sparsesera in capul lor. Si tuiculita de pruna le curgea printre urechi. Da, frumos, tovarasi. Asa mai merge. Asa se construieste societatea capitalista multilateral dezvoltata. Va dati seama, astia proiecteaza generatiile de aur, viitoare specimene ale santierelor patriei. Bravo! Si deci asa, scriau. O propunere, in genul celor de la plenarele CC al PCR. De pe vremea cand se propuneau recolte de 150% si se desenau canale Dunare-Marea Neagra trecand peste Carpati. Sa facem totul! De data asta, propunerea anului 2015. Auzi la ei, sa se faca lectii in scoli. Elevii sa invete ca nu e bine sa te gandesti la sex. Nici sa-l faci. Cica pana la casatorie, nexam. Auzi, da eu zic asa, daca maine-poimaine se gasesc alti destepti, cu mintea la fel de patrata, vechi activisti, evident, care vor propune, conform documentatiei exclusiviste, ca nu mai e buna casatoria?! Si trebuie desfiintate toate aceste chestiuni care nu merita. Pai, ce facem cu tinerii care nu au voie sa faca sex pana la casatorie? O sa ramana saracii doar cu gandul la prajitura pana la moarte? Stimati tovarasi, pentru ca-mi dau seama ca si capitalismul e la fel de comunist in ganduri si simtiri, ca si pe vremea sistemului marxist-leninist. Oare ce credeti voi ca faceti?

duminică, 31 mai 2015

A fost odata ca niciodata un 1 iunie

Pe care romanii l-au confundat cu 1 aprilie. Si se spunea atunci ca de 1 iunie, adica de Ziua Copilului, preturile vor scadea intr-o singura noapte, cat altele in cinci ani. Si lumea trebuia sa creada, pentru ca traim intr-o societate de consum. Normal, societatea capitalista multilateral dezvoltata si de inaintare a Romaniei spre cele mai inalte culmi de progres si civilizatie.
Si magazinele isi imaginau ca, fiind Ziua Copilului, toti oamenii din tara asta au dat in mintea copiilor si vor crede balivernele inventate de specialistii in marketing si comunicare ai marilor retele de conserve. Cica vor scadea preturile. Da, singur asa va fi. O tigaie la pret de aragaz. Si un pepene la pret de arbore de cacao. Si o masina de spalat la pret de vacanta in paradis.
Nu trebuie dacat sa-ti imaginezi ca traiesti in tara lui Castravete-Voda, care a taiat el din preturi o data si gata, rafturile ne-au cazut in cap. Si ne-au ametit. Si nu mai stim ce sa zicem. Pe bune.
Noapte buna, copii!

duminică, 24 mai 2015

Ca vrem un muzeu al comunismului, foarte bine. Dar ce punem in el?

Niste tablouri pe pereti si niste lucruri pe mese? Nu, multumesc. M-am saturat deja de majoritatea muzeelor din Romania, moarte, acoperite numai de praf si indiferenta. Muzeul comunismului ar trebui sa vorbeasca despre comunism. Dar nu prin obiecte. Ci prin oameni. Ca doar oamenii care au trecut prin comunism inca mai traiesc, nu-i asa?

Mai traieste, de pilda, tanti Aglaia, dau asa, un nume, la intamplare, care s-a dus la Militie sa-l reclame pe barba-su ca spune bancuri cu nea Nicu. Ca dorea sa scape de consort. Mai traieste si nea Vasile care era functionar la nu stiu ce institutie si intr-o zi s-a dus la Securitate si l-a dat in gat pe seful. Ca  sa-i ia locul. Mai traieste si domnul Bebe care era administrator de bloc si dadea cu subsemnatul la Militie despre vecinii lui, cine venea, cine pleca, cu referire la musafiri.  Mai traieste si savantul care a devenit savant dupa ce a scris. Despre colegi, prieteni, vecini.


Un muzeu al comunismului ar trebui sa fie locul in care te scuipi pe tine insuti. Stai in oglinda si iti tragi o flegma, cat sa-ti acopere toata imaginea. Tu, ala care ai facut pact cu diavolul, pana in 1989. Cate sute de mii de oameni, desi poate nu e bine spus cuvantul oameni, ca n-au demosntrat asa ceva, au colaborat cu regimul rosu? Pentru bani, pentru functii, pentru titluri. Ei ar trebui sa fie exponatele acestui muzeu. Ei si faptele lor. Ar fi, cu adevarat, un muzeu viu. Sa-ti duci copiii. Sa vada. Sa invete. Sa nu repete…

joi, 9 aprilie 2015

Faceti reforme adevarate in Educatie! Terminati cu peticeala!



Opt clase de invatamant obligatoriu, dupa care un examen, dar nu numai de verificare a cunostintelor. Testul are o esentiala componenta psihologica. Trebuie sa se vada cine are dragoste de carte si cine nu. Rapoarte si observatii, de o jumatate de secol incoace, arata ca fiecare generatie care finalizeaza gimnaziul, la nivel de tara, poate fi impartita in doua categorii, aproape egale. Elevi carora le place invatatura si altii care n-au inclinatie spre asa ceva. Cei din prima categorie merg spre liceu.

Restul - catre scolile de arte si meserii. Cu specific diferit, in functie de meseriile traditionale din anumite zone ale tarii. Specializarile depind si de investitiile, romanesti sau straine, pe care contam in diverse orase. Bratara de aur poate fi astfel redescoperita de tinerii care, la 18 ani, pasesc in viata, avand cu totul alte perspective in a-si castiga painea.

Cat priveste liceele, cei care merg acolo trebuie indrumati tot in functie de aptitudinile pe care le-au dovedit in primii opt ani de studiu. Esentiala este conlucrarea intre parinti si scoala, in timpul gimnaziului, incat copilul sa fie indrumat spre acel domeniu in care capacitatile sale pot sa infloreasca.

Ajunsi dupa patru ani de liceu in fata Bacalaureatului, elevii dau masura nu doar a pregatirii teoretice, ci si a maiestriei cu care stapanesc meseria pe care si-au ales-o. Dintre acestia, numai varfurile vor bate la portile facultatilor, pentru examenul de admitere. Tineri a caror inteligenta si creativitate ii recomanda pentru specializarea in mediul universitar.

Programa scolara schimbata din temelii. Latura practica trebuie sa ia definitiv locul celei teoretice. Profesorul sa revina in centrul universului educational. Lectia se invata la clasa, de la profesor, in proportie de cel putin 80%, nu din manuale sau culegeri. Asta o spune orice pedagog care se respecta. Asa cum tot pedagogi din felurite domenii mi-au atras atentia, de-a lungul timpului, ca programa de azi nu numai ca e plina de informatii inutile. Mai grav, e vaduvita de esentiale elemente care duc la construirea unei culturi generale solide.

O masura de prima importanta e reinfiintarea scolilor satesti. Copiii care dovedesc atasamentul fata de invatatura trebuie sustinuti de statul roman cu burse indestulatoare, cand vor ajunge la liceu, ba si mai departe, in facultate. Sa nu uitam de valorile neamului romanesc, majoritatea plecate tocmai din "pierdutele" sate ale tarii.

Necesara majorare a salariilor in invatamant nu mai poate astepta. Ba chiar aceastea trebuie sa atinga cea mai inalta cota din economia romaneasca. Daca se poate, azi sa se intample acest lucru. De maine, in schimb, toti oamenii din sistem care si-au dovedit incompetenta se despart definitiv de catalog. Unele voci admit ca procentul ar ajunge la cel putin 30%. Fara metoda didactica si fara vocatie, fara capacitate de dialog, nimeni nu poate avea pretentia ca e invatator sau profesor, de scoala generala, liceu ori facultate. Nu mai zic de cei al caror deviant comportament este o rusine fata de aceasta nobila meserie. Sau de spagari.

Radicala transformare a programei scolare va duce la eliminarea celor doua "industrii" care capuseaza sistemul de mai bine de 20 de ani - a meditatiilor particulare si a tipariturilor didactice. Cu parere de rau pentru nenumaratii "experti" din liceele "de elita", inspectoratele scolare si din minister, a venit timpul sa inceteze activitatea ca autori de manuale, culegeri si caiete speciale. Ce efecte au aceste carti pentru copii? Ar fi bine sa discutati cu medicii ortopezi despre riscul la care se expun copiii, de a-si deforma coloana vertebrala, carand zilnic ghiozdanul, atat de greu, incat pare mai degraba umplut cu caramizi. Vestea e rea si pentru unii dintre milionarii nostri din top 300 sau 500, patroni de edituri sau tipografii, care au facut bani frumosi, din 1990 incoace, de pe urma sutelor, daca nu chiar miilor de titluri de carte mai mult sau mai putin didactica. Cat priveste studentii, chiar daca nu-si rup spinarea, isi storc creierii. Mai ceva decat Biblia, manualul propriului tau profesor trebuie nu numai cumparat, dar si studiat. Pentru ce?!...

Reducerea masiva a populatiei scolare din licee va afecta grav si dascalii a caror activitate s-a axat, de-a lungul anilor, pe meditatiile particulare. E drept, nu putem vorbi de o activitate subterana. Meditatiile particulare au fost legalizate inca din anul 1973, dar atunci li s-a pus profesorilor conditia sa plateasca impozit pe veniturile astfel obtinute. Sa nu uitam ca la mijlocul anilor '80 apare un ordin al Ministerului Educatiei care interzice profesorilor sa-si mediteze proprii elevi. Masura nerespectata de cei mai multi dascali. Daca mergi in liceele din Capitala sau din alte mari orase, intreband elevii de-a XII-a cum se pregatesc pentru Bac, cei mai multi vor spune ca vin la scoala numai pentru a face simplul act de prezenta. Cu profesorii lor, in schimb, instruirea necesara examenului e asigurata in particular. Circulau tot felul de procente, cu ani in urma, referitoare la numarul elevilor din Romania care fac meditatii particulare. Se ajunsese pana la 80%, daca-i punem la socoteala si pe cei din gimnaziu. Te si intrebi de ce se mai duc copiii la scoala.

Doar sclipirile de inteligenta vor ajunge la facultate. Oare ce se va intampla cu multitudinea universitatilor de stat si, mai ales, private din tara noastra?! Cu referire expresa la filialele deschise prin diverse orasele de pe cuprinsul patriei, unde, pe banda rulanta, din 1990 pana azi, au fost transformati militieni, secretare, bucatarese ori pierde-vara de bani-gata in licentiati in Arta-Buzunarelor-Pline-Cu-Diplome. Se vor inchide "fabricile"? Se vor planta flori in locul vechilor edificii? Adevarul e ca florile pot fi mult mai benefice!

Acestea sunt gandurile celui care - ca jurnalist, axat candva pe Educatie, dar si tata al unui baiat de clasa a VIII-a - se declara satul pana peste cap de peticeala ultimilor 23 de ani din invatamant. Radicalele schimari - oricare ar fi acelea, nu am pretentia expertului - trebuie sa stopeze bataia de joc la care sunt supusi copiii nostri. Si sa incurajeze adevaratele valori de la catedra. Mesajul meu pentru sefii Educatiei - bazati-va pe oamenii competenti, dedicati sufleteste meseriei lor, care n-au parasit inca sistemul, in ciuda faptului ca pana acum n-au avut dreptul la o cariera, marginalizati de politruci. Transformati scoala in adevaratul motor al dezvoltarii Romaniei. Sunteti oare in stare de asa ceva? Daca nu, vai de viitorul copiilor nostri!



Dan Gheorghe, 9 iulie 2013


Falsa problema creata in jurul orei de religie ascunde lipsa transformarilor radicale in sistemul educativ romanesc. Religia scolii romanesti – reforma!



Cum ar fi ca, de maine, elevii sa aiba posibilitatea unui chestionar prin care sa opteze pentru oricare dintre disciplinele studiate la scoala? Vreau sau nu matematica, fizica, chimie, istorie si asa mai departe. De ce numai pentru religie sa existe o asemenea optiune?

Sa lasam de-o parte ipocrizia

Disputa pe care am urmarit-o in ultimele zile pe tema orei de religie in scoli evita tocmai subiectul principal, anume lipsa de reforma din invatamant, in ultimii 25 de ani. Faptul ca programa scolara e supraincarcata cu multe informatii, o buna parte dintre ele inutile. Sau ca la catedra au ajuns, in buna masura, oameni fara metoda didactica si vocatie pentru meseria de dascal. Si ca invatamantul nostru se bazeaza, in continare, pe toceala. Nu mai e o noutate cand auzi un elev care spune ca uraste o anumita materie. Dar oare chiar pentru ca disciplina aceea nu e frumoasa? Nici pomeneala. Ci, in primul rand, din cauza ca acel copil nu intelege nimic de la profesorul sau. Ce ar raspunde elevul respectiv in cazul in care ar fi intrebat - vrei sa mai studiezi chimia sau matematica?

Vocatia, mai presus de orice in scoala

Am avut ocazia, ca elev, sa indragesc matematica, altfel o limba straina pentru mine, in clasa a V-a, datorita unei profesoare care avea cu adevarat har. Si pe care o voi tine minte toata viata pentru felul in care stia sa vorbeasca. Asa cum rostea ea, la clasa, cifrele se transformau realmente in poezie. Aceasta este esenta problemei si in cazul religiei. Ca si la restul disciplinelor. Chestiunea nu trebuie sa fie legata de controversa - a fi sau a nu fi religie in scoala. Cu totul alta este problema. Cum aplici aceasta idee, pentru ca disciplina respectiva sa ajunga cu adevarat la sufletul elevilor?

"Nu disciplina religie este o problema"

Am abordat subiectul religiei in scoli in compania unui om care s-a remarcat de mai multi ani prin modul obiectiv de a privi diverse probleme cu care se confrunta societatea romaneasca. Ma refer la profesorul universitar doctor psiholog Aurora Liiceanu. Lipsa de reforma din invatamant este invocat si de interlocutoarea mea. Ca si chestiunea legata de o parte dintre profesori, mai degraba apropiati de statutul de functionari, in ceea ce priveste precaritatea metodelor de predare, fara a fi vorba numai de subiectul religie. Daca e sa vorbim numai despre aceasta disciplina, atat de invocata zilele acestea, Aurora Liiceanu se exprima fara echivoc - "nu avem o resursa umana care sa faca din religie un subiect de interes pentru elevi, dar si pentru societate. De aceea nici nu avem o viziune mai larga, nu intelegem alte religii, alte culturi. Nu disciplina religie este problema, ci mai degraba modul in care aceasta idee este aplicata".

O istorie de 25 de ani

Un scurt istoric al prezentei religiei in scolile din Romania ne intoarce, in timp, pana in 1990, cand apare ora de educatie moral-religioasa, studiata o data la doua saptamani, pentru ca din 1991 sa avem, saptamanal, ora de educatie moral-civica, iar din 1993 ora de religie. Prezenta initial in scolile generale, din 1998 si in licee, un an mai tarziu devenind parte din structura de baza a disciplinelor studiate in scoala. Alta este situatia incepand din 2001, cand apare posibilitatea ca parintele sau elevul sa solicite neparticiparea scolarului la ora de religie. Situatia s-a rasturnat prin recenta decizie a Curtii Constitutionale. Pentru ca, de acum incolo, religia va fi studiata numai de acei elevi care o solicita. Chiar acum suntem in perioada in care, in toata tara, elevii si parintii lor primesc chestionare. Daca vor, completeaza foaia. Daca nu, nu.

Soarta incerta a profesorilor de religie

Ce te faci insa cu intregul angrenaj construit in jurul acestei discipline, in ultimii 25 de ani? Pentru ca, asa cum remarca Marius Nistor, liderul Federatiei Sindicatelor din Educatie "Spiru Haret", sunt deja in invatamant aproximativ 6.000 de profesori de religie. Ce se va intampla cu cei care nu vor mai avea clase, daca elevii vor spune "nu" religiei? O parte dintre ei sunt preoti si au parohiile lor. Dar exista o categorie, destul de numeroasa, a celor care au absolvit Teologia, optand sa lucreze la catedra. Pentru ei, viitorul pare acum imprevizibil. "Acest subiect este sensibil. Trebuie discutat fara patima, iar interesul elevilor sa primeze. Am solicitat masuri de urgenta din partea Ministerului Educatiei, pentru ca vorbim totusi despre cadre didactice a caror soarta devine incerta la mijlocul anului scolar. Acesti oameni au totusi contracte de munca pe o perioada nedeterminata si ele, conform legii, trebuie respectate", spune liderul sindical.

Dincolo de vorbe, reforma-i esentiala

Altfel, societatea romaneasca trepideaza acum in jurul orei de religie. Ba un miting in favoarea acestei discipline, la Suceava, ba artisti care sunt si ei de partea aceleiasi idei, precum poeta Ana Blandiana, actorul Dorel Visan sau cantaretul Connect-R. Merita amintit in acest context si cuvantul patriarhului Daniel, care a definit inscrierea la ora de religie ca pe "un act de marturisire publica a credintei". Dincolo de toate, esential este mesajul pe care Ministerul Educatiei ar trebui sa-l inteleaga, in sfarsit - faceti reforma adevarata in invatamant si transformati scoala, printr-o programa efiecienta si prin profesori de inalta tinuta profesionala si vocationala, intr-un loc in care elevii sa mearga cu placere. Si atunci ei vor invata, de drag, toate materiile, inclusiv religia.




Dan Gheorghe, 3 martie 2015


luni, 30 martie 2015

Vrem un stat modern? Hai sa-l facem!

Un stat modern nu este acela in care doar politicienii platesc pentru greselile lor. Ci toti cetatenii. Dupa principiul ca nimeni nu este mai presus de lege. Nu doar politicienii nu au voie sa fure. Nici oamenii simpli. Nu doar politicienii nu au voie sa eludeze bugetul. Nici oamenii simpli nu pot face asta.

Nu-i inteleg pe cei care plang acum pe umarul comerciantilor carora ANAF-ul le inchide afacerea pentru ca n-au dat bon fiscal. Unii zic ceva de genul – cum, dom-ne, pentru trei lei i-a inchis afacerea? Adica, cum s-ar spune, nu acceptam ca cei de sus fura miliarde. Dar suntem dispusi sa trecem cu vederea micile furtisaguri ale speluncilor de la coltul strazii. Ei nu, asta nu se poate. Nu e in spiritul unui stat modern. Asa cum il dorim. Daca il dorim cu adevarat.

Eu am mai scris despre faptul ca romanul nu e chiar atat de atasat de ideea unui stat modern. Pentru ca atunci s-ar strica micile ploi. Furtisagurile. S-ar termina cu vorba aia “las’, ca ma descurc eu”. Mai dam o spaguta, mai aruncam un gunoi pe strada, mai scuipam o ciunga pe unde apucam. Dar daca vine cineva si-ti arde o amenda pentru gunoi? Ca e stat modern, nu? Un stat in care trebuie sa fim civilizati.

Se vor gasi destui care sa spuna ca nu le mai place statul acesta modern. Un stat in care autoritatile nu mai vor sa inchida ochii. Nici la marile furturi, nici la micile furtisaguri.


Sunt inca destui care mai cred ca daca-si pun ochelari fumurii nu mai vad ce e-n jurul lor. Viseaza la o tara ca-n povesti. Dar nu la ei acasa…

vineri, 2 ianuarie 2015

Stagnarea e mai profitabila, in Romania, in comparatie cu reforma

Asta ar trebui sa stie deja noul presedinte al Romaniei, care traieste de o viata la poalele Carpatilor. Ne vorbeste acum de reforme. Frumos spus. Greu de facut, mai ales ca a fost promovat in politica mare, de la Bucuresti, de aceiasi baieti destepti care au imbracat, cu opozitia lor la schimbare, toate guvernarile de dupa 1990.

Sa luam un exemplu din invatamant, pentru ca de acolo vine si noul sef de la Cotroceni. Ne plangem de atatia ani ca avem o programa scolara mult prea incarcata. Ca elevii sunt obligati sa toceasca. Daca intrebati un dascal care-si respecta meseria, va spune ca lectia se invata la clasa, de la un profesor cu metoda didactica si vocatie. Programa scolara ar trebui regandita din temelii. Continutul sa fie axat pe latura practica si pe informatii esentiale care sa-i ajute pe tineri sa se adapteze usor la viata reala si la meseria pe care fiecare si-o alege.

Si ajungem la esenta problemei. Vorbim asadar de o programa supraincarcata. Dar unde se regasesc toate aceste informatii? Tocmai in volumul imens de carte scolara. Manuale, culegeri, caiete speciale, tot felul de auxiliare tiparite. O adevarata industrie a tipariturilor didactice s-a dezvoltat astfel in ultimii 25 de ani. Din care au tras foloase, in milioane de euro, patronii de edituri si tipografii. Poti sa-i vezi in topurile miliardarilor romani. Sa nu uitam insa si de profesorii care sunt autorii acestor carti scolare. Nu de putine ori am observant printre ei si functionari cu rang inalt, care au trecut in diverse epoci pe la Ministerul Educatiei. O alta categorie a celor implicati in industrie este reprezentata de acei dascali transformati in vanzatori de carte scolara, chiar in spatial scolii. Ei baga pe gatul elevilor toate mizeriile tiparite, sustinand ca acele culegeri sau caiete speciale te ajuta sa inveti. Adevarul e cu totul altul. Dascalii castiga din comisioanele obtinute de la edituri, in functie de vanzari.

Credeti ca toti acesti oameni, care traiesc pe spinarea elevilor, doresc reforma in invatamant? Nici pomeneala! Reforma ar insemna ruinarea industriei tipariturilor didactice. Pai, cum sa renunti la o piata de desfacere atat de vasta, cu peste trei milioane si jumatate de elevi si mai mult de un million de studenti?

Acesta e doar un exemplu, din multe altele, care atesta ca stagnarea-i profitabila. Cazuri similare pot fi intalnite in multe alte domenii. Sa amintim doar de ruinarea sistemului medical de stat, pentru a se face loc celui privat. Sau de anchilozarea, premeditata, a transporturilor publice, de toate felurile, ca pe ruina lor sa rasara carutele privatilor. Si cand spun caruta vorbesc din propria experienta. Pentru ca am mers cu un autocar al unei mari firme, pana la Timisoara. Mai erau cateva zeci de kilometri, cand autocarul s-a oprit in mijlocul drumului. Soferul facuse pana prostului.

Cat timp institutiile publice sunt gaurite de coruptie si incompetenta, de proasta organizare, baietii destepti vor putea sa capuseze statul. Cele mai profitabile afaceri, pentru ei, tocmai cu statul au fost facute. Smecherii au nevoie, in continuare, de un stat cat mai slab. Pentru ei, reforma este cel mai mare cosmar.

Daca domnul presedinte vrea sa deschida drumul catre adevaratele reforme, atunci ar trebui sa se uite mai intai la dusmanii schimbarilor radicale din tara asta. Usor poti fi gasiti, pentru ca ei se afla, in principal, in partidele politice. Ca, vorba aia, nu m-am facut politician ca sa lucrez pentru binele poporului. Politica e doar o rampa de lansare spre afaceri. Pentru mine si pentru prietenii mei. Si pentru neamuri.

Asa ca, domnule presedinte Iohannis, aveti doua variante. Fie va luptati cu adevarat cu acei monstri antireformisti care controleaza politica si economia, dar avand de partea dumneavoastra poporul. Pentru ca oamenii simpli au cu adevarat nevoie de o viata mai buna, si implicit de reforme. Fie va veti inconjura, ca si predecesorii dumneavoastra, de reprezentantii “sistemului”. Sper, pentru binele acestei tari, sa nu acceptati solutia mai usoara, pentru ca la finalul mandatului sa concluzionati ca ati fost invins…

PS : Domnule presedinte, aveti deja un punct castigat, in opinia mea. Faptul ca, daca vreti sa comunicati ceva natiunii, o faceti direct, pe Facebook. E mult mai bine asa, in comparatie cu ce s-a intamplat in ultimii zece ani, cand pupincurismul atinsese culmi nebanuite, chiar si pe vremea comunismului. Nu mai vreau sa vad pe la diverse emisiuni de televiziune tot felul de tucalari, cu resturi de carnati intre dinti si buzele unse de sarmale, care canta regimul politic, maretia si clarviziunea iubitului conducator!