duminică, 31 mai 2015

A fost odata ca niciodata un 1 iunie

Pe care romanii l-au confundat cu 1 aprilie. Si se spunea atunci ca de 1 iunie, adica de Ziua Copilului, preturile vor scadea intr-o singura noapte, cat altele in cinci ani. Si lumea trebuia sa creada, pentru ca traim intr-o societate de consum. Normal, societatea capitalista multilateral dezvoltata si de inaintare a Romaniei spre cele mai inalte culmi de progres si civilizatie.
Si magazinele isi imaginau ca, fiind Ziua Copilului, toti oamenii din tara asta au dat in mintea copiilor si vor crede balivernele inventate de specialistii in marketing si comunicare ai marilor retele de conserve. Cica vor scadea preturile. Da, singur asa va fi. O tigaie la pret de aragaz. Si un pepene la pret de arbore de cacao. Si o masina de spalat la pret de vacanta in paradis.
Nu trebuie dacat sa-ti imaginezi ca traiesti in tara lui Castravete-Voda, care a taiat el din preturi o data si gata, rafturile ne-au cazut in cap. Si ne-au ametit. Si nu mai stim ce sa zicem. Pe bune.
Noapte buna, copii!

duminică, 24 mai 2015

Ca vrem un muzeu al comunismului, foarte bine. Dar ce punem in el?

Niste tablouri pe pereti si niste lucruri pe mese? Nu, multumesc. M-am saturat deja de majoritatea muzeelor din Romania, moarte, acoperite numai de praf si indiferenta. Muzeul comunismului ar trebui sa vorbeasca despre comunism. Dar nu prin obiecte. Ci prin oameni. Ca doar oamenii care au trecut prin comunism inca mai traiesc, nu-i asa?

Mai traieste, de pilda, tanti Aglaia, dau asa, un nume, la intamplare, care s-a dus la Militie sa-l reclame pe barba-su ca spune bancuri cu nea Nicu. Ca dorea sa scape de consort. Mai traieste si nea Vasile care era functionar la nu stiu ce institutie si intr-o zi s-a dus la Securitate si l-a dat in gat pe seful. Ca  sa-i ia locul. Mai traieste si domnul Bebe care era administrator de bloc si dadea cu subsemnatul la Militie despre vecinii lui, cine venea, cine pleca, cu referire la musafiri.  Mai traieste si savantul care a devenit savant dupa ce a scris. Despre colegi, prieteni, vecini.


Un muzeu al comunismului ar trebui sa fie locul in care te scuipi pe tine insuti. Stai in oglinda si iti tragi o flegma, cat sa-ti acopere toata imaginea. Tu, ala care ai facut pact cu diavolul, pana in 1989. Cate sute de mii de oameni, desi poate nu e bine spus cuvantul oameni, ca n-au demosntrat asa ceva, au colaborat cu regimul rosu? Pentru bani, pentru functii, pentru titluri. Ei ar trebui sa fie exponatele acestui muzeu. Ei si faptele lor. Ar fi, cu adevarat, un muzeu viu. Sa-ti duci copiii. Sa vada. Sa invete. Sa nu repete…