vineri, 19 august 2016

Unionismul electoral

Vad ca din ce in ce mai multi politicieni din Romania se trezesc azi unionisti. Normal. Vine campania electorala. Si calculul e foarte simplu. In viitorul ciclu electoral de patru ani, care va incepe dupa alegerile din toamna asta, se va petrece un eveniment cu totul deosebit pentru natiunea romana. Marcarea centenarului Marii Uniri de la 1918. Adica in anul 2018. Deci asa, politicieni ce sunteti, ce va ziceti voi acum? Trebuie sa ne pregatim, sa marcam, sa vorbim. Sa dam din coate. Sa scoatem drapelul la vedere. Sa fim unionisti. Noi, politicienii damboviteni, care de peste 20 de ani mancam rahat pe orice subiect, ne pregatim acum sa mai mancam inca o lingurita, ba chiar un polonic intreg, daca interesele partidului o cer. 

luni, 8 august 2016

O lume care se ghideaza dupa alta moda…



Marile teme ale Romaniei nu sunt nici teroristii, nici NATO, nici economia sau justitia. Nimic din toate astea nu poate fi mai important in comparatie cu altceva. Caracterul. Sa spui un lucru si acela sa ramana sfant, sa bati cu cineva palma si intelegerea aceea sa fie mai tare fata de orice act, sa promiti ceva si asa sa ramana, ca piatra, nimic sa nu se schimbe. Asta ne poate intari ca natiune. Caracterul. Fara el nu vom castiga niciodata vreo batalie. Poate doar ni se va parea ca invingem daca inselam sau pacalim, daca nu ne tinem de cuvant, daca ducem cu vorba ori ne prefacem ca reprezentam ceea ce, in adevar, nu suntem. Este o lectie pe care stramosii nostri au invatat-o. Dar pe care urmasii lor, unii dintre ei, ca sa nu generalizez, incearca s-o ingroape cat mai adanc. Minciuna si lacomia umbla pe strada fardate, ipocrizia isi acopera pieptul cu tamaie si cruciulite, sufletele goale de continutul care ar trebui sa apartina compasiunii se umfla numai cu aere de snobism. Nu acesta este poporul roman, asta-i clar. Dar cel mai grav e altceva. Ca tocmai aceste pacate zburda azi pe bulevarde, in timp ce nobletea si seriozitatea se ascund, de parca le-ar fi jena sa poarte hainele normalitatii, intr-o lume care se ghideaza dupa o cu totul alta moda...





Dan Gheorghe, 6 august 2016

marți, 12 iulie 2016

Unirea inseamna mai mult decat sloganuri, poezii, cantece si lacrimi

Unirea inseamna clarviziune, o strategie, inseamna sa stii nu doar cum sa ajungi la acest deziderat, dar si ce se va intampla dupa implinirea lui. Suntem astazi, iata, in pragul aniversarii Unirii celei Mici, de la 1859, dar discutam, in acelasi timp, despre Basarabia si readucerea ei la Patria-mama. Vad emisiuni la televizor care incep sub imperiul aceluiasi calapod, poezii si cantece. Apoi invitatii isi spun pararea. Pe urma se termina emisiunea si pleaca acasa. Telespectatorii schimba canalul, poate pe un film. Si cu ce ne-am ales? Vorbim despre unire ca si cum ar fi unul dintre multele subiecte la ordinea zilei. Dar dincolo de vorbe ce facem?

Ma intreb daca noi, aici, in Romania, la nivel de autoritati centrale, de minti luminate, daca avem cu adevarat minti luminate, si sper ca avem, am conceput in ultimii 26 de ani, de cand a cazut comunismul, un plan pentru reunificarea tarii. Repet, nu din poduri de flori sau din spectacole de sunet si lumina, nu din promisiuni. Ma refer la ceva concret, pragmatic. Asa cum s-a intamplat in 1859. Atunci a existat un plan foarte bine stabilit. Politcienii acelor vremuri au inteles ca, mai presus de interesele lor, este cel al tarii. Si au permis astfel ca acelasi om sa fie ales Domnitor atat in Tara Romaneasca, cat si in Moldova. Nu stiu cate cantece si poezii au construit, inaintea acelui eveniment, starea de spirit necesara infapturii acestui deziderat national.

Dar sa ne intoarcem la geroasa noastra actualitate. Aud din presa ca la Iasi, cu ocazia celebrarii Micii Uniri, se vor oferi gratuit participantilor placinte. Cu siguranta ca se va juca apoi si Hora Unirii. Mai oameni buni, chiar nu ati obosit de la atatea placinte, si mititei, si jocuri? Mai politicienilor de azi, din anul 2016, oare de altceva chiar nu sunteti in stare? Oftez cand scriu aceste randuri. Pentru ca imi dau seama de un lucru. Pentru planurile marete avem nevoie de oameni mareti in fruntea acestei tari. De caractere puternice. Unde este acea elita a societatii? Unde sunt intelectualii? Unde sunt politicienii care sa puna mai presus de orice marile idealuri ale Romaniei? Cand ne vom trezi din abureala si ipocrizia in care ne tot invartim de atata amar de vreme?

Sa facem o alta clasa politica. A iesit lumea in strada, anul trecut. Vrem alti politicieni, nu-i mai suportam pe cei vechi, pe care-i stim de mai bine de 20 de ani, pusi pe capatuiala si minciuna. Sa vina tinerii! Uite-i ca vin! Avem exemplul tanarului din Giurgiu, care-si cauta nevasta la conferinta de presa a partidului sau. Ca sa-l aud deunazi spunand, la televizor, ca a fost o strategie de imagine. Sa fie cunoscut de o tara intreaga. Giurgiu e un oras aproape mort, din punct de vedere economic. Vorbesc, pentru ca-l stiu destul de bine. Acolo aproape ca nu mai ai unde sa castigi o paine. Tinerii au plecat la munca in strainatate. Si tu, politician local, tanar, care vrei sa iesi in lume, sa te stie, eventual sa te voteze, nu gasesti un subiect despre orasul tau, nu vii cu solutii la problemele oamenilor. Strategia ta de imagine este legata de insuratoare. Poftim, politicienii tineri! Noua generatie. Vai de capul nostru, al acestui popor flamand si debusolat! Cu asemenea politicieni vrem noi sa infaptuim marile idealuri ale acestei tari? Sa scapam de saracie si coruptie? Sa construim drumuri? Sa readucem acasa Basarabia?!...


As fi vrut sa inchei aici acest text. Dar nu pot pe acest ton pesimist. Poporul roman nu este cel din ultimii 26 de ani. Poporul roman este altfel. Acest popor poate cu mult mai mult. Este nevoie doar sa se trezeasca. Pentru ca acelasi popor a fost capabil de mari sacrificii si impliniri de-a lungul istoriei sale. A realizat atat de multe lucuri cand era in opinci, cu siguranta ca acum ar putea de zece ori mai mult, cand are ghete!

Astept candidatul fara rude, prieteni, colegi, vecini

Vrem o alta clasa politica. Alti politicieni. Asta se spune de ceva timp incoace. Dar ma uit la actuala campanie electorala pentru locale. Vad oameni noi, ce-i drept. S-au infiintat si partide noi. Oameni noi, partide noi. Acei oameni noi mai au putin si spun ca abia ieri s-au nascut. Problema e alta. Or fi ei noi oamenii, dar lozincile lor sunt vechi. Vom face, vom drege! Programe, proiecte, chestii, socoteli. Mai baieti si fete care candidati acum, in 2016, pentru functia de primar. Eu, ca alegator, va spun un singur lucru. Nu mai vorbiti atat de mult despre proiecte, programe si doctrine. Ca au vorbit si altii inaintea voastra. Despre aceleasi lucruri. Si altii au spus, inaintea voastra, ca sunt oameni noi, si ca ei vor schimba lumea si vor moderniza Romania. Si uite unde se duc azi, in fata procurorilor, acei oameni noi. Cei care se prezentau „oameni noi” cu mai bine de zece ani in urma. Se duc acum in fata procurorilor. Sa spuna. Ce spun ei in fata procurorilor? Ce au facut, ca primari, in afara programelor lor electorale...


Dar sa ne intoarcem la actuala campanie electorala. Si la oamenii cei noi. Cei care vin si ei, acum, sa ne spuna cum vor moderniza Romania. Alta modernizare. Lasati programele si proictele, mai oameni buni, daca vreti sa va creada lumea. Stiti ce trebuie sa faceti voi? Un lucru foarte simplu. Dar nu numai sa spuneti, sa va si tineti de cuvant, dupa ce veti ajunge primari. Sa spuneti asa, acum, in campania electorala. Anume ca, dupa ce veti castiga functia de primar, nu veti mai avea rude, prieteni, vecini, colegi. Rude pe care sa le puneti in functii, in administratia locala, vecini si colegi cu care sa faceti afaceri pe banii statului, prieteni care sa va fie sfatuitori. As vrea sa aud de la voi, candidatii, oamenii care se pretind noi, abia nascuti ieri, ca dupa ce veti ajunge primari veti avea acest prim gand. Primul vostru gand, dupa ce va asezati in fotoliul de primar. Anume acela de a va inconjura de persoane care nu v-au fost niciodata nici prieteni, nici vecini, nici colegi. Si nici rude, in special. Atat sa spuneti acum, in campania electorala. De la acest fapt sa porniti in viitoarea voastra cariera de primar. Atunci o sa trag urmatoarea concluzie. Uite, dom-ne, o noutate, cu adevarat noutate, in politica romaneasca. Dar nu in sensul de oameni noi. De mutre noi. As zice ca s-a facut o transformare mult mai profunda. Legata de mentalitati. Astept candidatul acela. Astept promisiunea aceasta. Astept genul acesta de politician. De comportament. Eu inca mai sper...

Stamplia de vot nu are, inca, putere de lege in mana cetateanului roman



Observ o serie intreaga de analisti care se intreaba de ce romanii voteaza atat de haotic la Locale. Si de ce in functia de primar ajung tot felul de indivizi care nu ar avea ce sa caute acolo, din cauze morale sau legale. Eu cred ca totul are la baza o explicatie destul de simpla. Ma refer la lipsa unui contract clar intre cetatean si primar. Altfel spus, intram in ceea ce ar trebui sa insemne guvernarea locala si implicit o reforma administrativa dusa pana la nivelul celui mai mic sat din Romania.

Comunitatea nu poate fi stapana pe ea insasi daca nu e stapana pe un lucru esential, pe impozitele si taxele pe care le plateste in fiecare an. Se discuta de multi ani pe tema asta si multe voci spun ca impozitele si taxele locale ar trebui sa ramana, in totalitate, in fiecare comunitate in parte. Si eu cred ca, daca acest deziderat ar deveni realitate, ar fi exact acel moment in care se va schimba din temelii perceptia fiecarui om fata de ideea de comunitate. El va simti ca este, cu adevarat, important. Si implicit votul lui este important, pentru alegerea viitorului primar.  

Comunitatea ar trebui, in asemenea conditii, sa angajeze un primar care sa gestioneze, eficient, problemele obstei. Poate ca e un cuvant dur, sa “angajeze”, dar eu cred ca este un termen potrivit. Primarul nu mai trebuie vazut ca un imparat, iar functia pe care o are, ca un cadou. El ar trebui sa ajunga in fruntea comunitatii dupa ce a prezentat un program de guvernare locala. Daca cetatenii vor spune, in urma votului, acesta e programul care ne avantajeaza pe noi, care va duce la rezolvarea problemelor localitatii noastre, urmeaza al doilea pas. Primarul sa incheie un contract cu comunitatea, pe durata mandatului sau de patru ani. Un contract care sa dea oamenilor garantia ca taxele si impozitele pe care le platesc se intorc la ei sub forma unei vieti tot mai civilizate, de la un an la altul.

Multi spun acum ca actuala campanie electorala aproape ca nu a existat. Ca au lipsit dezbaterile. Dar despre ce dezbateri vorbim? Cele intre candidati? Si din acest punct de vedere problema este pusa, din punctul meu de vedere, total gresit. Adevaratele dezbateri ar trebui sa fie intre candidati si comunitati. Dar si acest lucru se poate face numai daca, intr-un nou cadru administrativ, comunitatea ar fi stapana in totalitate pe destinul ei. Si implicit pe banii din impozitele si taxele locale. Sa vezi atunci dezbateri! Pentru ca cei care vaneaza functia de primar ar fi descusuti pe toate partile de electorat. Cum vei gestiona banii nostri? Acesta ar fi, logic, subiectul esential. La asemenea dezbateri nu ar mai avea curajul sa participe tot felul de salvatori ai „natiei”.  


Daca nu vom face o adevarata reforma administrativa, atunci sa nu ne miram de felul in care arata acum alegerile locale si cum vor arata, probabil, si in viitor. Sa nu ne miram ca cetateanului putin ii pasa cine ajunge primar. Pentru ca majoritatea oamenilor nu simt, in primul rand, ca primarul e al lor. Asa cum majoritatea oamenilor nu sunt stapani pe taxele si impozitele pe care le platesc. Ca o concluzie, ma gandesc ca stampla de vot nu are inca, din pacate, in Romania de azi, valoarea care i s-ar cuveni. Daca am fi o tara trecuta prin reforme radicale, care sa readuca la viata simtamantul comunitatii, stampila de vot ar trebui sa aiba in mana cetateanului putere de lege. 

sâmbătă, 11 iunie 2016

Transportul gratuit in Bucuresti. Nu vom mai plati de doua ori pentru acelasi serviciu

Dintr-o stire prezentata la inceputul acestui an de HotNews reiese ca Primaria Capitalei plateste in 2016 nu mai putin de 505 milioane de lei drept subventie pentru RATB. Evident, banii din subventie nu vin de pe planeta Marte, ci din taxele si impozitele platite de bucuresteni. Plasez asadar aceasta informatie in contextul actualei discutii legata de propunerea ca transportul public in Capitala sa fie gratuit. Evident ca nu va fi gratuit, asta e clar. Pentru ca subventia aceea de la Primaria Capitalei va exista in continuare. Dar totusi, in cazul in care calatoria cu mijloacele de transport in comun nu va mai fi platita, va exista o schimbare majora. Anume ca se va pune capat unei ciudatenii care a existat pana acum. Faptul ca bucurestenii plateau de doua ori pentru acelasi serviciu. O data prin subventionarea regiei de transport public si a doua oara prin achitarea calatoriei. Dar partea cea mai buna in toata povestea asta este faptul ca, daca transportul public va fi gratuit in Capitala, vor disparea acele echipe de controlori RATB. Aceasta este pata cea mai neagra pe obrazul acestei regii, asa-zis autonoma, dar care a fost mereu dependenta de banii bucurestenilor. Si, cu cat era mai dependenta, cu atat isi batea mai mult joc de cetatenii Capitalei. Echipele de controlori au reprezentat, de departe, prin comportamnentul lor lipsit de civilizatie – aici e o istorie foarte lunga, a tupelului si nesimtirii acelor indivizi- cel mai bun exemplu al dispretului RATB fata de bucuresteni.

luni, 30 mai 2016

Cum vede omul de rand schimbarea de generatii in politica

Zilele trecute, intr-un sat de langa Bucuresti. Dialog cu o doamna din zona. Ca tot trecea un alai de agitatori pe ulita, strigand pe la porti “votati pe cutare”. Pai, sa vedem pe cine voteaza lumea. Uite, vin politicienii noi, vine societatea civila. Gata cu aia vechi, la gunoiul istoriei cu ei! Pe cine votati, doamna? Cucoana se uita asa, intr-o doara, si zice. “P-astia noi”. Hopa, e clar, revolutia a ajuns si la tara. Sau n-a ajuns?! Este inca o incertitudine. Ca urmare, intrebarea edificatoare. Dar de ce votati p-aia noi? Raspuns transant. “Sa se mai imbogateasca si altii, maica!”.   

sâmbătă, 21 mai 2016

Un jurnalist scrie ca este pentru prima oara cand in fruntea Ministerului Sanatatii se afla un pacient. Anume actualul ministru, abia uns in functie. Ma gandesc acum ca noul sef va incerca vreo operatie complicata pentru extirparea cancerului din sistemul de sanatate. Dar tare ma tem ca, la finalul interventiei, s-ar putea sa auzim cam asa. Operatia a reusit. Pacientul e mort…

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Si atat!

Cea mai interesanta chestiune la alegerile locale nu este legata de candidati. Ar trebui ca acesti candidati sa ne prezinte echipa din spatele lor. Dar, atentie, nu lipitorii de afise. Nu. Dupa parerea mea, altceva e mai interesant. Sa-i vedem pe cei care vor veni odata cu noul primar in Primarie. Adica cei care vor ocupa, odata cu instalarea noului primar, majoritatea, daca nu chiar toate posturile-cheie din Primarie. Functiile de directori si de sefi de departamente. Experienta alegerilor anterioare arata cat se poate de clar din cine e formata echipa din spatele noului primar. Din pupincuristii si lingatorii de clante ai partidului care l-a sustinut pe candidat in alegeri. Niste indivizi a caror unica “meserie” este sa spuna “da” la toate indicatiile sefului. Pentru ca ei oricum la altceva nu se pricep. De aici incep toate problemele. Legate de faptul ca administratia locala merge prost. Daca puterea locala nu merge bine, nu neaparat la primar trebuie sa te uiti mai intai, ci la incompetentii din jurul lui. Cei care paralizeaza intreaga structura locala. Cei care, pe parcursul unui mandat de patru ani, nu au ca obiectiv sa lucreze pentru binele cetateanului, ci numai pentru binele primarului. Si pentru binele partidului. Si pentru binele sponsorilor din campanile. Si atat!

duminică, 3 aprilie 2016

Urmeaza inca patru ani in care ne vom blestema cruntul destin…

Campania electorala pentru Locale a inceput. Ca si cand ar crede ca romanii sunt niste prosti, televiziunile si politicienii aplica si de data asta, ca si in alti ani, aceeasi reteta. Se organizeaza niste asa-zise dezbateri televizate cu teme usurele. De pilda, cultura, invatamantul, fosta si viitoarea guvernare, daca mai bate vantul, cum stam cu irigatiile, de ce papadia nu infloreste iarna, si tot asa mai departe.

Vezi cu ocazia asta in studioul de televiziune niste indivizi despre care deja stii ca sunt candidati la diverse primarii. Le-ai aflat numele prin ziare. Ca partidele i-au anuntat. Vin deci baietii si fetele si isi dau cu parerea despre subiectele dezbatute. Evident, nu spun nimic. Doar isi dau cu parerea. Mai pe romaneste, mananca rahat, ca sa nu spun altfel.

Strategia este insa clara. Sau cel putin mie imi este clara. Tot ce conteaza este ca baietii si fetele sa fie vazuti. Pe micul ecran. Sa-i stie lumea. Campanie de imagine, dom-ne. Sa iesi in fata, sa te vada lumea. Nu conteaza ca nu spui nimic. Cel mai important este sa te stie poporul. Sa fii vizibil. Sa te infigi in constiinta publica. Sa iesi din postura pe care ai avut-o pana acum, de invizibil.

La noi, la romani, functioneaza treaba asta cu vazutul. Eu votez pe cutare. Pentru ca il stiu. De unde il stii? De la televizor. A devenit vedeta. Nu votez pe cineva pe care nu-l stiu, nu-i stiu mutra. Cu vedeta e altceva. Nu mai conteaza ca ala pe care-l votez nici macar nu a demonstrat ca e-n stare de ceva. Urmeaza inca patru ani in care ne vom blestema cruntul destin…

joi, 31 martie 2016

Mai degraba cred ca va disparea otetul. Nicidecum gunoaiele cu aroma de prospaturi!

Dupa principiul “nu stie barbatul ce stie tot satul”, autoritatile romane, in speta ministrul Agriculturii, descopera acum, in 2016, ca mezelurile iesite din garantie, care incep sa puta si devin lipicioase, se spala cu otet, ca sa le dispara si duhoarea, si sa para, la atingere, niste virgine, abia iesite din fabrica. Ei bine, tin sa-i spun ministrului Agriculturii ca eu am auzit prima oara despre mezeluri spalate cu otet in urma cu vreo zece ani. Probabil ca multi alti romani stiu, de ani si ani incoace, despre practica unor comercianti “cinstiti”, nevoie mare. Cei care in miez de noapte fac operatiunea asta, in spatele usilor inchise. Pentru ca a doua zi, cum le intra un client in magazin, sa-i spuna ca tocmai ce le-a venit marfa proaspata. Asa, bun, si acum o spune si ministrul. O spune. Si? Ce se va intampla? Mai degraba cred ca va disparea otetul. Nicidecum gunoaiele cu aroma de prospaturi!

joi, 17 martie 2016

Daca ar fi intrerupt programul generic intitulat „laptele si cornul”, ar fi ca si cum elevii sunt pedepsiti pentru ca in scoli au fost aduse gunoaie in loc de mancare

Gunoaie din cauza carora unii elevi, din ce in ce mai multi, din pacate, ajung in spital. Aud deja idei exprimate in sensul ca acest program sa fie stopat. Ba in unele judete el deja a fost suspendat temporar. Este vorba despre acele judete unde sunt inregistrate cazuri de copii ajunsi in spital, dupa ce au mancat alimente distribuite prin acest program guvernamental.

Cei care sustin intreruperea programului aduc drept argument si faptul ca elevii pe care i-au vazut ei, probabil, nici nu baga in seama aceste alimente oferite gratuit, nu au nevoie de ele. Foarte posibil, pentru ca sunt copii care, in primul rand, au mancat acasa, inainte sa plece la scoala, si in al doilea rand au bani de buzunar, deci pentru ei exista alternativa la corn si lapte.

Situatia nu este insa atat de simpla. Eu am scris inca de pe vremea cand acest program guvernamental nu fusese inventat, despre un fenomen din scolile noastre. Atentie, este vorba despre scolile din cartierele marginase ale Bucurestiului. Dar si despre scolile din zonele sarace ale Romaniei. Existau inca de pe atunci, si cu siguranta mai exista si azi, rapoarte ale profesorilor, dar si ale medicilor scolari, despre nenumaratele cazuri de ceea ce in termeni medicali se numeste criza de hipocalcemie. Asta, in randul elevilor, cat timp acestia se afla in scoala. Ca s-o spunem mai pe romaneste, acestor copii le vine rau, isi pierd, pentru cateva minute, cunostinta. 

Este clar motivul pentru toata lumea. Celor mici le fuge pamantul de sub picioare pentru ca nu au mancat nimic nici acasa, inainte sa plece la scoala, nici in timpul cursurilor, pentru ca nu au niciun ban in buzunar. Erau copii, si sunt copii, pentru ca, repet, cred ca si azi fenomenul continua, din familii sarace. Sau din familii care uita, din diverse motive, ca au copii. Am intalnit situatii de elevi care furasera un corn de la bufetul din scoala. Cand au fost intrebati de ce au facut asta, au raspuns simplu, de foame. La fel cum am intalnit exemple de solidaritate intre elevi. Cei cu bani mai multi le cumparau colegilor fara un sfant in buzunar ceva de mancare. Este clar ca pentru unii elevi laptele si cornul distribuite gratuit in scoala sunt, fara discutie, mana cereasca.

Vazand situatia care exista acum in scoli, alimente stricate si elevi in spitale, masura logica pe care ar trebui s-o ia Guvernul este regandirea din temelii a programului „laptele si cornul”, si in niciun caz stoparea lui. Copiii trebuie sa inteleaga ca nu ei sunt vinovati pentru situatia actuala, ci acei adulti care, in goana dupa profit cu orice pret, au pierdut si ultima farama de umanitate. 

luni, 29 februarie 2016

Dar daca e de construit ceva, cel mai important e o cu totul alta mentalitate a soferilor

Soferii care au iesit la manifestatia de protest de pe Cheiul Dambovitei, dupa ce cateva masini au cazut in rau, sustinand ca nenorocirile s-au petrecut din cauza lipsei unor parapeti pe marginea garlei, au uitat sa spuna totusi ceva foarte important. Anume ca masinile alea au cazut in rau nu din cauza lipsei parapetilor, ci in special a vitezei excesive cu care soferii isi conduceau masinile care au zburat in rau. Chiar daca se vor pune parapeti pe marginea Dambovitei, accidente tot vor mai fi in zona aia, ba chiar masinile vor continua sa zboare in rau, pentru ca nu dispare la noi o anume gandire, a unora dintre soferi, mai ales a celor care se urca la volanul unor bolizi. Adica ceva de genul “eu sunt smecher, am masina bengoasa, sunt stapanul soselei, incalc toate regulile de circulatie!”. Zilele trecute, pe o autostrada din Transilvania a fost prins un sofer care mergea cu masina lui cu o viteza de peste 250 de kilometri pe ora. Faptul ca politistii l-au tras pe dreapta a fost cu siguranta o sansa pentru el. Altfel, ar fi fost posibil ca, la viteza aia, sa se intample o catastrofa. Si daca se producea un accident, ce ar mai fi spus alti soferi? Ca n-a fost autostrada suficient de lata, ca n-au fost suficiente panouri de avertizare pentru limitarea vitezei, ca n-a batut vantul, ca n-a fost soarele prea puternic?! Mi se pare jenant modul in care soferii din Romania gandesc in privinta accidentelor. Tot timpul altcineva e de vina, nu cel de la volan care apasa acceleratia peste limita legala sau care face manevre riscante in trafic. Sigur ca si infrastructura rutiera de la noi e varza. Dar daca e de construit ceva, cel mai important e o cu totul alta mentalitate a soferilor. Pentru respectarea regulilor de circulatie. Pentru respectarea regulilor bunului simt. 

sâmbătă, 20 februarie 2016

Cand presedintii si premierii nu vor mai fi fabricati de agentii de influenta din societatea romaneasca, iar romanii se vor elibera de campaniile mediatice si vor vota numai dupa parerea lor pe cine merita sa stea in fruntea statului, atunci vom avea o Romanie condusa de oameni care sa fie in stare sa construiasca asa cum se cuvine viitorul acestei tari.


joi, 18 februarie 2016

Eu nu dau “like” presedintelui

Nu dau “like” politicienilor, in general. Eu dau “like” unei poze frumoase. Unui filmulet cu un copil care se joaca. Unor oameni pe care-i cunosc sau care-mi sunt prieteni. “Like”, din cate stiu, inseamna a-ti place. Cum sa dai “like” unui politician? Ce-ti place la el? Poti sa dai “like” unui politician, ma gandesc, dintr-un singur motiv. Daca te privesti in oglinda si-l vezi pe acel politician. Nu te mai vezi pe tine. Trist! Si uite asa se duce de rapa tara asta. Prea usor dam votul cui nu trebuie. Si “like”…

luni, 8 februarie 2016

Lectia respectului de sine

Poate ca cea mai dureroasa intrebare pentru elevi si pentru parintii lor este de ce nu s-a facut reforma in invatamant, de 26 de ani incoace. Daca stai de vorba cu profesorii, ei iti spun ca altcineva, nu se stie de pe ce “planeta”, nu a vrut sub niciun chip reformarea din temelii a scolii romanesti. De fiecare data am auzit acest motiv din partea celor cu care am stat de vorba, fie ca erau dascali din Capitala, fie din cine stie ce alta parte a tarii. Nimeni din sistem nu poate indica totusi o anumita sursa a piedicilor in calea schimbarii.

La mijlocul anilor ’90, din cate imi amintesc, fusese adus in atentia publica un studiu asupra invatamantului nostru, aratandu-se atat lipsurile, cat si partile bune, dar in special ce si cum ar trebui modificat. Parea sa fie un bun inceput. Se pusese un anumit diagnostic, nu stiu daca era cel corect, dar macar aveam de-a face cu un prim pas catre etapa urmatoare. Reforma. O etapa care nu a mai venit.

Scriu aceste randuri in contextul in care presa vuieste, de cateva zile, pe seama elevului care a cazut in genunchi in fata profesorului sau. Dupa ce cadrul didactic ar fi lansat ideea ca acela care vrea o medie mai mare sa se umileasca pentru asta. Nu stiu ce s-a intamplat in acel liceu din Bucuresti, dar banuiesc ca o ancheta a responsabililor in Educatie ar trebui sa lamureasca intocmai cazul acesta. Cert este un lucru. Pe mine nu ma mira acest fapt. Putregaiul din invatamantul romanesc este atat de mare, incat noul “episod” e doar o picatura intr-un ocean de mizerie.

Scoala romaneasca a incetat demult sa mai fie scoala, in adevaratul sens al cuvantului, asa cum o caracteriza Nicolae Iorga. Adica locul in care, dincolo de a se invata carte, sunt modelate caractere. Suntem la ani-lumina, azi, de acest deziderat. Am cunoscut profesori adevarati. Am scris despre gandurile si destinul lor. Erau oameni care traisera o viata cu catalogul in fata ochilor. Toti mi-au spus un lucru esential, ce inseamna cu adevarat sa fii dascal. Cea mai mare calitate este iubirea pentru elevi. Sa-i tratezi pe copiii de la scoala ca si cum ar fi copiii tai, de acasa. Ma intorc pentru moment la profesorul din Bucuresti acuzat ca le-a cerut elevilor sa stea in genunchi pentru medii mai mari, si ma intreb daca nu cumva s-a comportat la scoala asa cum o face si acasa, cu proprii lui copii.

Sunt convins ca in scoala romaneasca inca mai exista oameni de calitate, si profesionala, si in privinta caracterului, care au rezistat tuturor tentatiilor specifice fabricii de diplome ori politicianismului de doi bani. Ca urmare, incetati sa mai intoarceti capul atunci cand vedeti colegi de breasla care fac de rusine, in toate felurile posibile, aceasta meserie. Nobila si totodata grea! Pentru ca nu se lucreaza cu lemne sau cu metal, ci cu suflete. Si in special cu suflete de-o schioapa, care pot fi ranite sau pervertite iremediabil, prin conduita, mentalitati sau interese meschine.


Din acest punct ar trebui sa plece, in sfarsit, reforma in invatamant. De la reactia oamenilor din sistem. Daca veti lua atitudine impotriva imposturii, ar fi ca si cum i-ati apara pe copiii vostri. Astept asadar dovada unei lectii supreme, in fata elevilor de la care si voi, dascalii, ar trebui sa primiti note. Lectia respectului de sine.