duminică, 30 aprilie 2017

Aproape un secol de la Marea Unire. Asa, si?!...




Momentele care au schimbat din temelii istoria Romaniei au fost realizate de oameni pe care ii putem considera mari. Nu la stat, ci la sfat. Adica mari in curaj, in viziune, patriotism si dorinta de a lasa ceva trainic in urma lor.

Ne intrebam, retoric, evident, de ce dupa 1990 tara noastra nu a mai cunoscut etape ale dezvoltarii sale pe toate planurile. De la economie pana la readucerea acasa a teritoriilor care ne-au fost smulse in 1940. Raspunsul e simplu. Din cauza ca in fruntea acestui neam oropsit nu s-au aflat in toti acesti ani oameni la fel de mari ca si inaintasii despre care vorbeam la inceput. Actualitatea ne-a bagat pe gat, in mod fatal, fomisti gata sa-si vanda si pe ma-sa, si pe ta-su pentru un pumn de galbeni. Dar nu hotii sunt cei mai aprigi dusmani ai acestui pamant, cat in special cei care urasc din toti rarunchii semintia din care se trag. Pentru ca altfel nu pot sa-mi explic cum au luat decizii despre care stiau foarte clar ca vor duce la nenorocirea a milioane de romani. Un singur lucru i-as intreba pe sefii si sefuletii de toate gradele, daca tin macar la mamele care le-au dat viata.  

Altfel, nu ne ramane, azi, 27 martie, decat sa ne prindem in hore si sa lacrimam amar-patriotic. Nu neaparat dupa lectiile invatate in manuale despre Unirea de la 1918. Acum, lacrimile sunt varsate de cei din tara care se gandesc la rudele lor plecate in toate partile lumii, sa munceasca. Tot asa cum si cei de afara plang mangaind pozele copiilor sau parintilor ramasi in tara. Sunt milioane de ochi tristi in Romania lui 2017. Sa fim totusi realisti. Cum oare sa ne imaginam ca politicienii nostri, din toate partidele, culorile ori discursurile, ar avea putinta sa realizeze unirea Basarabiei cu Romania, cand ei nu sunt in stare sa reuneasca milioanele de familii despartite din pricina saraciei. Credeti ca parintii care freaca podelele occidentalilor nu ar vrea sa se intoarca la copiii lor? Dar nu pot. Pentru ca isi dau seama ca daca ar reveni in tara, in orasele sau satele de unde au plecat cu zece sau cu 20 de ani in urma, ar da cu capul de acelasi tip de putere, rosie, albastra, portocalie, verde sau de alte nuante, moderne, mai "rezistente", care la lumina zilei imprastie sloganuri pompoase, iar pe dupa colt isi impart ciolanul.

Daca ar fi existat televiziune in 1918, sigur am fi vrut azi sa cumparam un DVD cu inregistrarea momentelor solemne ale Marii Uniri. Sa admiram oamenii de stat care au avut dorinta si puterea de a infaptui un act de mare insemnatate. Numai asa am fi simtit cu adevarat mandria ca facem parte dintr-un popor care, in cumpenele sale cele mai aprige, stie sa se ridice, avand in frunte niste patrioti. Ma gandeam la treaba asta cu DVD-ul, facand o paralela cu fotbalul. Ati vazut ca pe piata sunt o multime de inregistrari cu meciuri ale formatiilor noastre de club sau cu Nationala, jucate cu 25-30 de ani in urma. Pai, la ora actuala, daca vrei sa te bucuri de fotbalul romanesc, pui un DVD istoric. Dar in niciun caz nu e bine sa urmaresti actualitatea, pentru ca daca faci asa ceva fie intri in depresie, fie dai cu televizorul pe fereastra.

Nu stiu, in schimb, daca as avea curajul sa ma uit la un cu totul alt film, dintr-o dimensiune cinematografica fantastica. Ceva care sa arate anii ce vor veni ai Romaniei, peste un deceniu, peste un secol. Dupa cum arata prezentul, aproape ca mi-e frica de viitor.





Dan Gheorghe, 27 martie 2017


Niciun comentariu: