duminică, 30 aprilie 2017

Litere ipocrite




Vorba veche “sa-mi spui cu cine te insotesti, ca sa-ti zic cine esti” e mai actuala ca oricand in contextul dat al unei jurnaliste cu lacrimile-i transmise la televiziunea nationala. Doamna regreta astfel decizia de a se angaja la un mogul pe care-l criticase mai inainte in articolele sale. Nu inteleg insa care e rostul acestui exercitiu de imagine. Sa fie doar de marketing? Ar fi prea putin. Desi nimic nu mai este exclus, pentru ca a face valuri pe orice tema inseamna sa vii sau sa revii in centrul atentiei. Numai cine nu da din coate nu se face observat, asta e cat se poate de clar.

Sa fie vorba si de altceva? De pilda, sa-ti palmuiesti propria-ti slabiciune. Ca doar orice fel de critic, cat de vehement ar fi el, pune la un moment dat mai presus de orice painea, in special pe cea foarte dulce, de care are nevoie in fiecare zi. Ce si-o mai fi ras mogulul de o asemenea intamplare, sa vada cum cel ce il lovise pana mai ieri, azi ii mananca din palma. Numai si din acest motiv si tot ar avea domnita in cauza ce sa-si reproseze. E ca atunci cand, in post fiind, te imbie cineva cu fripturi, carnati si slana afumata. Dar tu, nu si nu, doar spanac si usturoi, ca esti mare credincios si nu vrei sa te abati de la drumul tau. Dar, pe de alta parte, cand nu te vede nimeni, bagi o mana pe sub masa si tragi bucata de biftec cea mai savuroasa, lingandu-ti la final degetele si stergandu-te cu grija pe gura, ca nu cumva sa bage cineva de seama ca ai ramas, Doamne iarta-ma, cu principiile dezgolite.

Totusi, in povestea asta nu as merge atat de departe incat s-o critic vehement pe jurnalista de investigatii. Pana la urma despre ce vorbim, in esenta? Despre o relatie de munca, asa cum am inteles din relatarea cu pricina, intre un angajat si un patron. Ca nu ne alegem patronii si ca uneori viata ne arunca pana si in bratele unora pe care-i altoiseram candva gazetareste, asta-i situatia. Cum spunea cineva, presa romaneasca e plina de moguli si mogulasi mai mult sau mai putin nesuferiti. Daca este incarcata de seriozitate, spovedania te poate ajuta sa renasti.

Altul e baiul. Ma gandesc asa, anume ca o parte dintre colegii de breasla ai distinsului personaj despre care discut acum nu privesc deloc cu ochi buni acest demers, al autocurateniei morale. Ma refer la aceia care au incheiat tot felul de parteneriate peste care nu ar putea sa treaca niciodata cu constiinta impacata. Regret ca folosesc o expresie care vine in disonanta cu lumea actuala a tipariturilor. Auzi, constiinta! Tintesc astfel catre acei condeieri care, de-a lungul timpului, au scris nu dupa cum le-a dictat onestul gand, ci in conformitate cu anumite hai sa le spunem “acorduri”. Nu cred sa existe, cel putin in Codul Muncii, un tipizat care sa prevada intelegerea partilor, in conditiile in care prestarea de servicii are ca obiect simplul sau complicatul, dupa caz, pupat in fund.

Ei, deontologii in cauza, facatorii si prefacatorii de constiinte, vor avea vreodata curajul de-a se privi in oglinda si a recunoaste ca altceva i-a manat in lupta lor “gazetareasca”, si in niciun caz interesul public? Ei, "baietii destepti" - da, si pe acest teritoriu exista asa ceva - care nu traiesc, asemeni amaratilor din presa, pe trei parale, si alea incasate la sfantul asteapta. Ei, care s-au imprietenit cu cine trebuie, cand trebuie, unde trebuie. Ca asa iti iese de-un ciubuc. Si, hai s-o spunem p-aia dreapta, cadoul e cu atat mai dolofan cu cat si editorialul sau comentariul sunt mai ample, mai savante si, nu in ultimul rand, mai credibile. De talent ce sa vorbim?!  

Ar fi interesant daca, in viitor, s-ar scrie o istorie a pupincurismului din tarisoara noastra. De observat ca, pe de-o parte, regimurile politice s-au tot schimbat. Unele democratice, altele totalitare. Fiecare generatie a dat nume noi atat pe firmamentul stapanilor de ciolan, cat si pe cel al fauritorilor de ode. Pe de alta parte, relatiile “de munca” intre cele doua “tabere” au ramas intdeauna aceleasi.

Desigur, si de acum incolo redactiile vor fi bantuite, ipocrit, de savantele discutii pe tema presei romanesti, sub sloganul “in cautarea credibilitatii pierdute, dar pe care o vrem inapoi, mandra si fertila”. As indrazni sa imi exprim, in final, convingerea ca doamna jurnalista care si-a evidentiat public regretul pentru omenestile ei pacate nu va fi niciodata invitata la acele mese rotunde…



Dan Gheorghe, 10 aprilie 2017


Niciun comentariu: